Ieri, 11 noiembrie, la Liceul Tehnologic „Ion Nistor” din Vicovu de Sus a fost comemorat Ion Nistor, istoric, universitar și făuritor al Marii Uniri. Printre cei care au vorbit despre ceea ce a realizat marele istoric cu inima și cu fapta pentru unitatea românilor a fost și Isabelle Băhnean, elevă în clasa a XII-a. Redau mai jos discursul ei:
Ion Nistor – de ce este această personalitate atât de importantă, încât liceul nostru îi poartă numele, încât o comemorăm în fiecare an, încât statuia sa ne întâmpină la intrarea și la ieșirea din liceu?
Pentru început, să vedem cine a fost Ion Nistor.
S-a născut pe 16 august 1876, în satul vecin Bivolărie, în Imperiul Austro-Ungar atunci, ca întreaga Bucovină, și a trecut la cele veșnice pe 11 noiembrie 1962, în București, Republica Populară Română.
Cu toții cunoaștem din istorie că, atâta vreme cât Bucovina a fost sub stăpânire austro-ungară, situația românilor din această provincie istorică nu a fost tocmai favorabilă sau înfloritoare. Oamenii erau supuși unei deznaționalizări continue, pe care cu greu o puteau depăși, și uneori își pierdeau voința de a mai încerca.
Dar cum a procedat Ion Nistor în aceste condiții vitrege?
Era al doisprezecelea copil dintr-o familie cu paisprezece copii, o familie de țărani: Ilie și Maria Nistor. Cine nu înțelege de ce copiii reprezintă o bogăție, ar spune că nu avea nici o șansă. Dar a avut și a fructificat-o.
A urmat calea învățăturii: frecventează 2 ani școala primară din satul Bivolărie, apoi cursurile Liceul „Eudoxiu Hurmuzachi” (1889–1897) din Rădăuți, în limba germană, deoarece atunci nu se vorbea limba română în multe instituții. Nu se oprește după absolvirea liceului, pentru că în inima lui a scânteiat un interes pentru soarta neamului său, de unde a luat naștere flacăra dragostei pentru istoria românilor și istoria Bisericii din Bucovina. O flacără pe care a dus-o mai departe, spre a o spori, la Facultatea de Filosofie din Cernăuți și apoi în activitatea sa de viitor.
Ion Nistor și-a desfășurat activitatea în domeniul universitar, publicistic și politic. Urcă în ierarhia universitară până la treapta de profesor. Un eveniment semnificativ este cursul inaugural la Universitatea din Cernăuți, cu tema „Locul românilor în istoria sud-est europeană”; prezent la inaugurare, Lucian Blaga l-a clasificat între „istoricii ideii și unității naționale”. Foarte frumos îl descrie Nicolae Iorga, spunând: „fără îndoială că Ion Nistor este un istoric de mare valoare, care scrie într-o limbă frumoasă și care are o informație abundentă, așa că în cultura românească o să rămână.”
Odată cu izbucnirea Primului Război Mondial, Ion Nistor el a plecat la București să trezească în oameni spiritul unității naționale și al colaborării. Aici i-a avut în grijă pe românii bucovineni care au trecut în Regatul României, fiind ales director al Comitetului refugiaților bucovineni.
În 1916, devine membru titular al Academiei Române, în prelegerea pe care a rostit-o cu ocazia primirii evocând un capitol din viața culturală a românilor din Bucovina, la care a primit răspuns din partea lui Nicolae Iorga. În aceeași perioadă publică „Istoria Bisericii din Bucovina și rostul ei național-cultural în viața românilor bucovineni.”
În 1918 se întoarce în Bucovina, unde va fi membru al Congresului General al Bucovinei, și nu este lucru puțin, pentru că acest anganjament al său a însemnat o responsabilitate imensă. Din interiorul acestui Congres, Ion Nistor s-a luptat pentru ca românii din Bucovina să dispună de dreptul de a-și exprima dorința despre cum vor să trăiască – și au vrut în România. Vizionar, avea de mult în fața ochilor o Românie întregită, și a pregătit timp de mulți ani terenul pentru Marea Unire, insuflând duhul unității naționale în universități, în politică și în inimile oamenilor de rând.
Tot acest efort al său și al celor ca el nu a fost zadarnic, fiind martori la unirea Bucovinei cu România, din 28 noiembrie 1918, apoi la desăvârșirea Marii Uniri, din 1 decembrie 1918.
Visul de aur al românilor de pretutindeni, pentru care s-au făcut nenumărate sacrificii, a fost îndeplinit, dar nici din acest moment Ion Nistor nu încetează activitatea sa.
În perioada interbelică, ca rector și profesor la Universitatea din Cernăuți, continuă să editeze revista „Junimea Literară” și publică o lucrare importantă pentru cultura românească: „Istoria Basarabiei.” Atâtea puncte confuze a lămurit Ion Nistor prin activitatea sa publicistică, atâtea lucuri neștiute despre istoria românilor au fost aduse la lumină! El a făcut toate acestea pentru a-i păstra demnitatea românului, pentru a nu permite nimănui să hotărască unde-și are locul românul.
Dar, nu peste mult timp, lucrurile au luat o altă întorsătură, neagră. În regimul comunist, proaspăt instaurat după cel de-Al Doilea Război Mondial, demnitatea națională, patriotismul și credința pentru care Ion Nistor milita de atâta vreme, brusc, nu mai erau bineprimite ca hrană a sufletului românesc. În această trecere de la Regatul României la Republica Populară Română, oamenii culturii și identității naționale au devenit „dușmanii poporului”, deoarece în atunci înainte de a fi român, trebuia să fii comunist.
Ion Nistor a ales să fie doar român. Este arestat mișelește, fără proces judecătoresc, în „noaptea demnitarilor”, 5–6 mai 1950, și dus la închisoarea Sighet, unde a fost închis până pe 5 iulie 1955.
În pofida limitărilor și interdicțiilor suferite după eliberarea sa din detenție, a continuat până la moarte să lucreze la „Istoria Bucovinei”.
A știut Ion Nistor cât costă opunerea față de regimul comunist, dar nu a cedat presiunilor, în numele credinței și a iubirii de neam. Aici sunt câteva rânduri din autobiografia „Amintiri din închioare”, scrisă de Ion Nistor în anul 1957:
„Aștern pe hârtie aceste rânduri sub stăpânirea unor duioase amintiri. Am rămas singur în viață din generația Unirii, care s-a bucurat de roadele străduințelor ei pentru înfăptuirea Unirii Naționale. Au murit Ionel și Vintilă Brătianu, au dispărut din viață Iuliu Maniu, Alexandru Vaida și Ion Inculeț, au trecut în cele eterne Nicolae Iorga și Octavian Goga. Veșnic îmi stă înainte apoteoza Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, împlinitorii visului de aur al neamului nostru. Am rămas singur în viață, sortit să înfrunt prăbușirea operei naționale, stropită cu sângele eroilor de la Mărășești.”
A pierdut titluri, prieteni, idealul național din sânul României, a rămas până la sfârșitul vieții singur în mansarda unei case din București, dar a păstrat credința și amintirea visului de aur al neamului, pe care le-a așternut pe hârtie, pentru a fi readus la lumină adevărul într-o bună zi.
Răspund acum la întrebarea inițială: de ce este Ion Nistor o personalitate atât de importantă, încât liceul nostru îi poartă numele, încât o comemorăm în fiecare an, încât statuia sa ne întâmpină la intrarea și la ieșirea din liceu?
Pentru că este un model zidit pe valori și virtuți: a fost biruitor când a urmat școala în cele mai precare condiții, a fost curajos când a publicat articole, cărți despre istoria românilor și a ținut conferințe pentru credința, identitatea și idealul național, în condițiile în care Bucovina era sub stăpânire austro-ungară. A fost responsabil când a luat în mâinile sale destinul românilor prin activitatea sa politică și a fost demn când nu a cedat în fața regimului comunist.
Ion Nistor a luptat și a biruit prin cunoaștere și credință. De acest lucru ne aduce aminte statuia sa din grădina liceului și numele său în liceul și în istoria noastră: să cercetăm fără oprire, să cunoaștem adevărul vieții noastre, care este de la Dumnezeu.