Era pentru prima dată când mă prezentam la acel liceu și directorul m-a anunțat că aveam de examinat la obiectul meu de studiu un elev din primul an de liceu; trebuia examinat la toate obiectele de studiu, fiindcă își întrerupsese studiile la mijlocul anului școlar anterior.
Elevul a venit în ziua următoare la ora fixată. L-am salutat și i-am spus că examinarea nu va avea loc în maniera obișnuită. Voiam să-l fac să se simtă în largul lui. I-am spus că o să avem o discuție în decursul căreia eu aveam să înțeleg cât de pregătit era și aveam să-l notez. L-am întrebat ce citise. Mi-a răspuns că citise câteva pagini și răsfoise manualul de religie. I-am spus să lase la o parte manualul și l-am întrebat din ce pricină își întrerupsese studiile la mijlocul anului școlar. Konstantínos, acesta era numele lui, mi-a răspuns că a fost o poveste destul de tristă și că avea să mi-o relateze cu alt prilej. La stăruințele mele, mi-a dezvăluit că la mijlocul anului trecut se încurcase cu drogurile. Și acum, reușind să se desprindă, era pregătit să-și reia cursurile.
„Cum ai reușit așa ușor, Konstantìne, să scapi de lumea asta?”, l-am întrebat. „Un prieten, când a aflat, a făcut tot ce i-a stat în putință să mă convingă să scap de rețelele respective. Mă lua și mă implica în diferite activități, ca să nu-mi stea mintea la răul acesta. Mergeam în fiecare zi la plimbare, ieșeam la cafea, mă lua să discutăm, să jucăm fotbal. Și toate acestea ca să nu stau cu gândul la moarte. În cele din urmă am reușit să scap. Acum sunt hotărât să-mi termin liceul și să fac ceva util în viață”.
„Acum, Konstantíne, sunt și eu hotărât să-ți pun o întrebare, să te examinez, chiar dacă nu ai citit prea mult. Spune-mi, așadar, cum ne facem părtași morții și Învierii lui Hristos?” Konstantìnos a început să se gândească și să încerce să încropească un răspuns. „Am citit ceva despre Taina Botezului, ceva despre apa cristelniței din care ieșim înviați, însă nu-mi amintesc multe lucruri”. „Și totuși, atâta vreme mi-ai povestit cum în însăși viața ta ai luat parte la moartea și Învierea lui Hristos.” „Cum de am reușit așa ceva, domnule profesor, și nici măcar n-am băgat de seamă?”, m-a întrebat pe un ton ironic.
„Așadar, Konstantíne, ai ajuns, după cum mi-ai mărturisit, în pragul morții. Dintr-o dată a apărut prietenul tău Iórgos. De acum înainte o să-l numești Sfântul Iorgós. A făcut, așa cum mi-ai dat de înțeles, totul pentru a te scoate din lumea drogurilor. Te-a luat de mână și într-o bună zi ai ajuns să vezi din nou lumina vieții. În același fel Hristos a venit pe pământ, în cuptorul acesta al morții, ne-a trăit drama, așa cum Iorgós a trăit drama ta, și în cele din urmă ne-a luat de mână și ne-a înviat. Precum a făcut și Iorgós cu tine. Cu alte cuvinte, Iorgós a fost pentru tine «în chipul lui Hristos». Viața Sa s-a repetat într-un fel tainic, mistic în viața ta. Așa te-ai făcut în cel mai bun chip părtaș morții și Învierii lui Hristos”.
Ochii îi sclipeau și simțeam că era profund emoționat. „E prima dată când mă confrunt cu o asemenea interpretare a unor situații care mă privesc personal”, a îngânat. „Konstantíne, cred că examinarea s-a încheiat. Ai din partea mea nota maximă, fiindcă eu cred că o meriți.” Înainte de a pleca i-am propus, dacă vrea, să treacă pe la bisericuța unde cânt, ca să cunoască și alți tineri cu aceleași probleme ca și el. I-am dat adresa și a plecat.
După două săptămâni, într-o sâmbătă, la vremea Vecerniei, l-am zărit din strană pe Konstantínos intrând în biserică. A aprins o lumânare, a sărutat icoana Maicii Domnului, s-a întors în direcția mea, a ridicat mâna, m-a salutat și a plecat. Aproape în fiecare sâmbătă se repeta același lucru. O dată i-am făcut semn să se apropie. „Unde te duci în fiecare seară, de treci pe aici? Cu siguranță că ai treabă altundeva, dacă vii tocmai din îndepărtatul tău cartier.” „Nicidecum, domnule profesor, iau autobuzul, vin până aici doar ca să aprind o lumânare și să vă văd, apoi mă întorc.”
Nu pot descrie ceea ce simt de fiecare dată când Konstantìnos – după atâția ani – repetă aceleași gesturi: aprinde o lumânare Celui Înviat și Care învie, mă privește în ochi, mă salută și Îi aduce mulțumire… Așa, fără cuvinte…
Alexandros Kariotoglou, Cum să ne apropiem adolescenții. Întâmplări din viața unui profesor de religie, Editura Sophia
