de David L. Fontes

În tratamentul laic, pentru respectul de sine scăzut sau insuficient, care deseori nu implică o credință personală în Dumnezeu, terapeutul încearcă să-și sprijine pacienții în a conștientiza că sunt valoroși prin ei înșiși, separat de Dumnezeu, și să-i ajute să privească înlăuntrul lor, ca să-și descopere valoarea pe baza orizontului limitat al cunoștințelor, percepțiilor, abilităților mintale, competențelor, talentelor sau al efortului lor.

Pacienții ar putea să întrezărească „chipul lui Dumnezeu” din lăuntrul lor pentru că am fost cu toții creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar aceasta se petrece în absența unei puteri transformatoare sau a unei revelații de lungă durată. Este asemenea unei lanterne care funcționează cu baterii și până la urmă se va stinge, în loc să fie conectată la energia lui Dumnezeu, care nu se sfârșește niciodată.

Terapeutul laic încearcă fie să-și convingă pacientul de valoarea lui intrinsecă, fie să-i dea pacientului abilitățile de care consideră că acesta ar putea avea nevoie pentru a-l ajuta să ajungă la auto-revelație. Unii terapeuți cred că este suficient să creeze în cabinetele lor o ambianță sigură și grijulie pentru a le permite pacienților să-și descopere valoarea personală în mod natural. Metoda poate părea să funcționeze o vreme, dar este foarte probabil ca rezultatele să se piardă în timp, iar două luni sau doi ani mai târziu pacienții să se întoarcă în biroul terapeutului, simțindu-se devalorizați și pierduți în depresia sau mânia lor, în anxietate sau frică.

Prin metoda creștină de a trata respectul scăzut sau insuficient, le împărtășim oamenilor faptul că sentimentul valorii nu provine de la altă ființă umană, și nici măcar din propriul lor efort mintal, ci li se oferă în dar de către Cel Care i-a creat de la bun început. Le spunem că trebuie să lase să moare vechiul lor eu fals și să renască în iubirea lui Dumnezeu pentru ei. Trebuie să se întoarcă spre lumina iubirii și a harului lui Dumnezeu.

Când inima noastră se unește cu Creatorul printr-o relație personală și printr-o credință personală în Iisus Hristos, care reprezintă calea către Dumnezeu Tatăl, nu primim doar niște simple cuvinte de încurajare, asigurându-ne de valoarea noastră, așa cum ne-ar putea oferi un terapeut laic sau un vorbitor motivațional, ci câștigăm, în schimb, o trezvie spirituală, o cunoaștere noetică, intuitivă, care provine dintr-o relație directă, existențială, cu Dumnezeu însuși prin Sfântul Duh din inimile noastre.

Neîncrederea noastră în sine slăbește cu cât mai strâns ne unim cu cel care ne-a creat. Este adevărat că ne-am putea vedea păcatul personal, indiferența față de Dumnezeu și eul fals, cu atât mai clar cu cât ne apropiem de Dumnezeu, dar odată cu această revelație aflăm cât de mult ne iubește Dumnezeu. Astfel, conștientizarea păcatului personal nu ne conduce spre descurajare ori la disperare auto-distructivă sau suicidală. Fără această cunoaștere a propriei valori nu mai rămâne nimic înlăuntrul nostru în afară de disperare și deznădejde din pricina păcatului nostru.

Fragment din cartea „Cum să te prețuiești pe tine însuți și cum să îl prețuiești pe aproapele”, Editura Sophia. Cartea poate fi achiziționată de aici.