Forumul The State of Europe:„A fi pro-viață este o chemare pentru fiecare dintre noi”


Varianta completă a discursului rostit în cadrul evenimentului The State of Europe Forum desfășurat astăzi la Palatul Parlamentului.

Sunt onorată să vorbesc în fața dumneavoastră și mulțumesc celor care au făcut acest lucru posibil.

Am 26 de ani și vin din societatea civilă. M-am născut pe 16 aprilie 1993, în Vinerea Mare. Vecinele o tachinau pe mama că nu face cozonaci și mâncare de sărbători, iar ea le spunea că are ceva mai important de făcut: merge la spital să mă nască. Sarcina nu a fost ușoară, dar a avut sprijinul unui medic excepțional. Nu era un medic celebru, dar a știut mereu să o încurajeze și să găsească soluții atunci când apăreau probleme în timpul sarcinii – căci au apărut.

În copilăria mea am avut parte de multe bucurii, acele bucurii care rămân pentru toată viața o temelie a binelui. Dar părinții mei nu m-au izolat de realitățile dure ale vieții. Nu am avut o viață lină și confortabilă, iar asta m-a ajutat să înțeleg problemele cu care se confruntă oamenii din jurul meu. De mică am văzut ce înseamnă iresponsabilitatea, violența, abuzul, abandonul și lipsa de sprijin. Am întâlnit oameni care și-au pierdut speranța, care nu mai vedeau nici o ușă deschisă sau o mână întinsă.

La acea vârstă e greu să găsești un răspuns la problemele lumii și cel mai simplu e să te revolți. În copilărie și adolescență, mulți dintre noi trăim o stare de dureroasă neputință în momentele în care conștientizăm câte probleme sunt în lume, cât de grave sunt și, mai ales, cât de absurde sunt, atunci când afectează oameni nevinovați și vulnerabili. Te simți neputincios în fața lor și această neputință paralizează puterile sufletești. Simți că nu mai poți spera, că nu mai poți dărui, că nu îți mai poți concepe un viitor senin.

În cazul meu, pot să spun cu recunoștință că am fost salvată, din acest punct de vedere, de o persoană care mi-a răspuns la toate aceste frământări. Mi-a spus că dacă vreau să ies din durere și neputință trebuie să mă implic personal și să cultiv în mine dragostea pentru oameni. O persoană care, de altfel, a ales ca timp de mai mulți ani să ajute.
Apoi am descoperit alți oameni care se implică și schimbă în bine lucrurile din jurul lor Nu voi vorbi despre ei acum. Important este că toți aceștia m-au ajutat ca, în clasa a IX-a, să fac pasul spre voluntariat.

La 16 ani am cunoscut o tânără de 24 de ani pe care părinții o presau să facă întrerupere de sarcină. A fost primul caz de criză de sarcină pe care l-am întâlnit și pe atunci nu cunoșteam acest termen tehnic, „criză de sarcină”. Nu știam termenul, nu făcusem niciun curs de consiliere în criza de sarcină, dar am văzut la acea tânără o imensă durere și o dorință disperată de a fi sprijinită.

Am încercat să fac tot ce am putut pentru ea, inclusiv să vorbesc cu părinții ei și să fac o mică campanie printre colegi și cunoscuți. Modul în care oamenii s-au unit pentru a sprijini această tânără, faptul că a născut copilul și viața ei s-a așezat pe un făgaș mai bun m-au ajutat să descopăr drumul pe care merg de atunci până azi: sprijinirea femeilor în criză de sarcină.

Acest drum are un paradox în el: pe cât de larg ar putea fi, adică pe cât de multe femei trec prin crize de sarcină sfâșietoare, pe atât de îngust este, adică pe atât de puține sunt ascultate, înțelese și sprijinite.
În timp, cred am ascultat mii de mărturii de criză de sarcină. Mărturia fiecărei femei care a trecut printr-o criză de sarcină sau prin trauma avortului este un exemplu dureros despre teama, tristețea și disperarea pe care le-au purtat în suflet atunci când în jur era ignoranță, tăcere, ostilitate.

Din convingerea că nu pot sta nepăsătoare în fața acestui ocean de durere, la 19 ani m-am implicat în înființarea Asociației Studenți pentru viață, o asociație care promovează viața și sprijinirea tinerelor însărcinate. Împreună cu colegii mei am simțit nevoia să vorbim public despre traumele pe care le cunoșteam din ce în ce mai clar și din ce în ce mai mult și, mai ales, despre necesitatea sprijinirii femeilor în criză de sarcină. De aceea, începând cu 2014 ne-am implicat în organizarea Marșului pentru viață. O dovadă că suntem capabili de sprijin atunci când cunoaștem ce înseamnă criza de sarcină este că de la 23 orașe în 2014, în acest an, 2019, Marșul s-a organizat în peste 670 de localități din România și Republica Moldova.

Din necesitatea de a acorda sprijin complex, am ajuns la înțelegerea că e nevoie de sprijin calificat și instituțional, și începând cu 2017 coordonez Centrul de consiliere și sprijin pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București. Apropo, Centrul nu este numit după numele meu, ci a fost numit la dorința principalului om care a fost sensibilizat de realitatea crizei de sarcină și a dorit să sprijine. De atunci, ne străduim să sprijinim părinți, familii și femei însărcinate care trec prin situații dificile cu programe de consiliere și asistență socială.

Vorbim astăzi despre ce ar putea face Uniunea Europeană și statele Europei, iar pentru mine asta înseamnă ce fac oamenii din UE și din statele Europei. Nu putem pretinde și nu putem aștepta să se schimbe ceva în societate fără să ne schimbăm noi înșine, fără să avem mai multă dragoste față de cei vulnerabili și să o manifestăm prin fapte.

Indiferent de poziționarea dumneavoastră politică, cred că știți motivația personală pe care actualul președinte al SUA o invocă în ceea ce privește atitudinea sa pro-viață. El a înțeles realitatea crizei de sarcină atunci când în familia unui prieten a apărut o criză de sarcină, în care unul dintre soți dorea păstrarea copilului, iar altul dorea întreruperea sarcinii. Cei doi soți au ales până la urmă păstrarea copilului, iar când acesta s-a născut Donald Trump a înțeles că tot ce se întâmplase viza viața acestui copil minunat și real.

Domniile Voastre,
Nu îmi propun să vă conving eu despre durerile sfâșietoare de care au parte femeile în criza de sarcină. Nu îmi propun să vă conving eu despre consecințele teribile pe termen mediu și pe termen lung ale lipsei de sprijin în criza de sarcină, care merg până la suicid. Durerile și consecințele negative există și ele conving singure pe dumneavoastră și pe oricine dorește să le cunoască.

Dar spun și astăzi, cum spun adesea, că, după ce simțim aceste dureri și înțelegem consecințele lipsei de sprijin, este nevoie de instrumente concrete și eficiente.
Există multe nevoi, multe direcții de intervenție, mulți oameni care fac ceva pentru binele comun, iar dumneavoastră sunteți între ei. Nu vă cer să părăsiți direcția dumneavoastră de activitate, dar vă rog să vă gândiți la ce ați putea face, chiar în direcția dumneavoastră, pentru a sprijini femeile în criză de sarcină.

Este o datorie absolută să participăm la înființarea de centre de sprijin în criza de sarcină în cât mai multe localități.
Mi se pare firesc ca, gândindu-ne la viitor, care nu este altul decât viitorul copiilor, să acordăm o indemnizație femeilor însărcinate, căci ele sunt primele care ocrotesc copiii acestui viitor.

În general, trebuie să creăm politici publice prin care să valorizăm femeia însărcinată, recunoscând contribuția unică la binele nostru și la construirea viitorului.
Evident, e nevoie de mult mai multă responsabilitate publică pentru a înceta discriminarea în mediul profesional a femeii însărcinate.

Îndrăznesc să spun că a fi pro-viață este o chemare pentru fiecare dintre noi, toți cei care înțelegem că vorbim despre o criză națională și internațională – în România sunt mai mult de 23.000.000 de avorturi chirurgicale legale, doar în spitalele de stat din 1958 până în prezent; în întreaga lume sunt mai mult de 1 miliard de avorturi din 1918 până în prezent.

Prețuind femeia însărcinată și dorind să o sprijiniți când trece printr-o criză de sarcină, dumneavoastră înșivă veți putea gândi multe instrumente de sprijin!
Acesta este mesajul meu, de prețuire a muncii dumneavoastră și de rugăminte să acționați în domeniul dumneavoastră cu conștiința că e nevoie și puteți să activați pro-viață.

Doar prin lucrarea conștientă a noastră împreună, statele Europei vor putea spune că au făcut ce era nevoie pentru cetățenii lor.
Vă mulțumesc.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer