Amina, un copil născut prematur la 24 de săptămâni și-a serbat prima zi de naștere. Medicii au folosit o pungă de plastic să o ajute să crească


Sursă: LiveAction

Am ales să scriu despre această mică prințesă cu ochi albaștri pentru că m-a impresionat contrastul dintre cele două fotografii: în stânga copilul mic, foarte mic, născut prematur la o vârstă în care în multe țări copiii sunt avortați pe motiv că nu sunt ființe umane, și în dreapta fetița frumoasă și senină care și-a serbat prima zi de naștere. Nu putem vedea cu ochiul liber cum se dezvoltă un copil în burtica mamei, dar putem păstra în inimă privirea Aminei și să ne-o amintim de fiecare dată când viața unui copil nenăscut se află sub semnul întrebării.

La 24 de săptămâni de sarcină, mama Aminei a ajuns la spital cu contracții, intrând în procesul de naștere prematură din cauza cervixului nefuncțional. Inițial a primit tratament pentru oprirea contracțiilor și menținerea sarcinii, apoi câteva ore mai târziu, după o ecografie, medicul i-a spus că trebuie să intre cât mai repede în operația de cezariană pentru că are o infecție și e singura șansă să nu preia și copilul infecția respectivă.

Amina s-a născut fără să scoată nici un sunet și părinții ei se rugau tot timpul să supraviețuiască. A fost intubată imediat și dusă la secția de terapie intensivă nou-născuți, iar medicii au așezat-o într-o pungă de plastic ca să o salveze, pentru că în interior era cald și punga imita pântecele mamei. Dorința de a salva vieți îi poate ajuta pe medici să găsească soluții incredibile!

Amina a fost diagnosticată cu o malformație la inimă, avea o sângerare cerebrală și la naștere avea doar 731 de grame. Cu toate acestea, 10 săptămâni mai târziu s-a întors acasă împreună cu părinții ei și recent și-a serbat prima aniversare.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer