Mi-a venit să plâng de emoție când am citit știrea pe care v-o prezint acum.
Poate părea ciudat, dar o bucurie nespusă m-a cuprins când am citit că în Olanda s-a făcut un pas decisiv în a recunoaște ceea ce bunul simț spune tuturor, dar este atât de negat: copiii nenăscuți sunt ființe umane, copiii morți înainte de naște sunt ființe umane care au murit înainte de acest prag al vieții.
Mi-a venit să plâng gândindu-mă la atâția copii morți înainte de naștere cărora li se neagă dreptul de a fi recunoscuți ca persoane umane, fie ele decedate.
Mi-a venit să plâng retrăind lacrimile atâtor mame pe care le-am auzit cum au suferit un avort spontan și apoi li s-a spus că nu au pierdut nimic, că nu există posibilitatea legală să își plângă copilul mort așa cum ar face-o cu un membru al familiei care a murit după ce a fost născut pentru că el nu există ca persoană în nici un act legal – bineînțeles că nu poate fi înmormântat, căci dacă are sub șase luni de la concepție trupul lui este socotit deșeu biologic, nu corpul unei persoane.
Iată știrea de pe LifeSiteNews:
Din februarie 2019, Olanda recunoaște dreptul femeii și al familiei de a înregistra ca persoane copiii născuți morți sau copiii care și-au pierdut viața prin avort.
Proiectul legislativ a pornit de la mărturiile femeilor care și-au dorit ca fiii și fiicele lor morți înainte de naștere să fie recunoscuți ca persoane și au făcut o petiție semnată de peste 82.000 de persoane.
Asta este în sine extraordinar. 82.000 de oameni au avut curajul să se plângă societății că ar fi normal să li se permită să își plângă copii, că ar fi normal să li se recunoască faptul că au pierdut un copil, că legea nu trebuie să le scoată copiii în afara ei doar pentru faptul că aceștia au murit când erau foarte mici.
Iar apoi a apărut cineva și mai curajos decât aceste 82.000 de persoane curajoase.
Cazul Yarei, o tânără care a făcut avort la cerere și care a simțit să spună tuturor că și ea a pierdut un copil, a cerut ca și copilul pe care l-a avortat să fie recunoscut legal.
Ea a spus cum a făcut avort la cerere la 14 săptămâni și cum regretă profund aceasta dar mai ales că vrea ca acest copil să aibă și legal existența recunoscută.
Cererea ei a fost reprezentată Don Ceder, un tânăr avocat care a apărut în topul Forbes „30 sub 30”.
Avocatul a analizat legislația olandeză și a descoperit că nu există nici un motiv pentru care un copil născut mort sau care a murit prin avort să nu fie recunoscut ca persoană.
Copilul Yarei a fost înscris în lista persoanelor, cu numele lui și „data nașterii”, adică data la care a părăsit, forțat, uterul mamei – data avortului.
Victoria Yarei nu îi va aduce copilul la viață, dar ea a explicat că o va ajuta în procesul de recuperare post-avort.
Știu că sunt mame care pierd copiii prin avort spontan și consideră că pentru a depăși pierderea și trauma este bine să nu își mai amintească de cele întâmplate. Dar există și mame care își pierd copiii prin avort spontan și doresc să aibă măcar un minim de legătură – astfel de cazuri sunt descrise, de exemplu, în broșura „Mărturii ale părinților și rânduieli bisericești despre pierderea unui copil prin avort spontan sau la naștere”.
Știu că există mame care vor să uite complet tot ce s-a întâmplat când au făcut un avort la cerere. Dar există și mame care păstrează ecografia dinainte de avort din motive pe care e greu să le înțeleagă cineva care nu trece prin așa ceva.
Toate aceste realități au nevoie să fie recunoscute, pentru că ele există. Nu putem să interzicem cuiva să își plângă copilul pierdut pentru că avea doar câteva luni de la concepție.
De aceea, am propus în ultimii ani, cu prilejul Marșului pentru viață, să creăm, ca societate, instrumente legale și conștiința socială pentru a sprijini mamele care doresc să le fie recunoscută pierderea și doresc să facă ceva în privința acelui copil. Am spus clar că nu este vorba de impune unui părinte să facă un astfel de gest – este vorba despre a oferi această posibilitate celor care doresc.
Un student, Emanuel Buta, a întocmit broșura de mai sus. Un cult, Biserica Ortodoxă Română, are o rânduială pentru copiii morți înainte de naștere. Probabil și celelalte culte vor considera firesc să pună la dispoziție astfel de rânduieli. Mai sunt câțiva pași și oamenii curajoși care să îi facă pentru ca mamele care își pierd copiii și vor să facă ceva pentru ei să nu mai aibă parte de răspunsul „nu este legal așa ceva”.
Moartea unui copil prin avort spontan face parte din spectrul larg al crizei de sarcină, adică acele situații în care viața care începe în momentul concepției se află în pericol înainte de naștere, din diferite motive – afecțiuni ale copilului, afecțiuni ale mamei, presiune socială asupra mamei, sărăcie, violență din partea tatălui copilului, presiune din partea angajatorului etc.
Dacă ne pasă de femeile în criză de sarcină, suntem datori să cunoaștem formele pe care aceasta le ia, intensitatea cu care afectează femeile și să creăm instrumente concrete pentru a le sprijini.