În SUA se termină Joia Mare, în România se pregătește să răsară soarele din Vinerea Mare, ziua în care creștinii ortodocși îl urmează cu inima pe Hristos cel răstignit pe Cruce. 

Acum la conferință e proiecția unui film teribil despre istoria avortului în SUA și istoria mișcării pro-viață. Nu sunt o persoană care se emoționează repede la filme, dar începutul lucrurilor e incredibil: manipularea activiștilor pro-avort, afectarea vieților a zeci de milioane de femei, pierderea vieților a zeci de milioane de copii și o mână de oameni pro-viață care se decid să se unească pentru a salva vieți. Fără experiență, fără resurse, dar cu gândul că nu pot rămăne indiferenți la toată suferința provocată de avorturi.

Am citit despre istoria avortului și a mișcării pro-viață din SUA, dar e cu totul altceva când vezi cum s-au întâmplat lucrurile.

În urmă cu două mii de ani lumea s-a împărțit în cei care au recunoscut Viața și cei care n-au avut ochi să o vadă sau au urât-o. Lucrurile sunt la fel și astăzi, dar Învierea e nădejdea noastră până la sfârșitul lumii. Iar Învierea continuă să schimbe inimi, să salveze vieți și să aducă speranță în sufletele celor care și-au zăvorât adânc durerea, deznădejdea și singurătatea provocate de trauma avortului. Această nădejde a ajutat mișcarea pro-viață din SUA să înființeze zeci de mii de organizații, să deschidă mii de centre și să dezvolte permanent sprijinul pentru femeile în criză de sarcină.