În Parlamentul European s-a desfășurat prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”


Marți, 19 martie, în Parlamentul European s-a desfășurat prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”, organizat de europarlamentarul independent Cătălin Ivan la inițiativa Centrului „Sfânta Alexandra Împărăteasa”.

Evenimentul încununează un lung șir de acțiuni desfășurate în România și Republica Moldova, în special Marșul pentru viață, prin care este adus la lumină fenomenul crizei de sarcină. Ideea acestui tip de eveniment vine din SUA, unde femei care au depășit criza de sarcină merg împreună cu copiii lor în Congresul SUA, își spun mărturiile în fața membrilor Congresului, aceștia le felicită pentru curajul lor și discută împreună despre cum pot sprijini femeile în criză de sarcină. În ultimii doi ani, gazda de la Washington a fost Vicepreședintele SUA, Mike Pence.

Criza de sarcină este acea perioadă din viața unei femei însărcinate în care ea nu se poate bucura în mod deplin de viața copilului pe care îl poartă în pântece pentru că se confruntă cu presiuni din partea partenerului, a familiei, a colegilor, a angajatorului și cu o mare lipsă de sprijin din partea comunității. Adesea este lăsată singură, iar la propriile incertitudini se adaugă fie indiferența celor din jur, fie abuzul fizic și psihic, care durează luni de zile fără pauză.

Tema ediției din acest a fost este „Beyond the pro-life vs pro-choice debate, there is a room for EU to support women in pregnancy crisis”. Cu alte cuvinte, participanții au discutat despre ce putem face concret la nivelul Uniunii Europene pentru femeile în criză de sarcină, dincolo de dezbaterea pro-viață versus pro-alegere/pro-avort.

Au luat cuvântul femei care au trecut printr-o criză de sarcină, care au vorbit despre experiențele prin care au trecut, coordonatori și reprezentanți ai unor centre care sprijină femeile în criză de sarcină, membri ai Parlamentului European și persoane care doresc să deschidă centre sau să înceapă noi proiecte de sprijin.

În calitate de moderator, ținând cont de experiența de director executiv al Centrului de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa”, am adresat participanților invitația și rugămintea să se gândească fiecare concret la soluții de sprijin, pentru că aceasta este ceea ce lipsește: sprijinul concret.
Europarlamentarul independent Cătălin Ivan a vorbit și el despre necesitatea unor politici la nivel național și european prin care să fie sprijinite femeile în criză de sarcină.

Criza de sarcină în mărturii
În prima parte a evenimentului au fost prezentate câteva testimoniale deosebit de emoționante despre criza de sarcină.

Daniela Bălinișteanu este din Iași. Este jurnalist și mamă a patru copii. Ioana, al treilea copil, a fost diagnosticată cu acranie și a trăit doar 6 ore. A vorbit despre momentele dificile prin care a trecut atunci când cei din jur au făcut presiuni asupra ei să avorteze și despre faptul că a rămas aproape singură în toată această situație, fiind susținută doar de soț, care și-a asumat eroic atitudinile negative ale celor din jur.

Simona Mihalescu coordonează în prezent Centrul „Elena” din Rădăuți, care oferă sprijin și consiliere femeilor în criză de sarcină, dar cu câțiva ani în urmă a trecut ea însăși printr-o perioadă de criză.

Mirela Letiția Felderean este medic neonatolog în Cluj, iar de-a lungul timpului a sprijinit multe femei în criză de sarcină, care acum se bucură de copiii lor. A vorbit despre cazurile pe care le-a întâlnit, în care femei în criză de sarcină i-au cerut ajutorul și cum a găsit soluții de sprijin pentru ele.
Dana Ardelean coordonează Centrul „Piciorușe – LittleFeet” din Baia Mare și a vorbit despre criza de sarcină prin care a trecut ea însăși și despre activitatea acestui Centru.

Angela Mitu este studentă în București și împreună cu prietenul ei, Daniel, au sprijinit o tânără presată de familie să facă întrerupere de sarcină.
În încheierea primei părți a vorbit Ioana Picoș, activist pro-familie, care a încurajat multe femei în criză de sarcină și a inspirat mulți oameni să aleagă viața.

Branislav Skripek, membru al Parlamentului European și președinte European Christian Political Movement, a declarat că a descoperit recent problematica femeilor în criză de sarcină și că este impresionat de mărturiile femeilor care au vorbit despre criza de sarcină. În sală a fost prezentă și doamna Ana Zaborska, membră a Parlamentului European.

Centrele de sprijin sunt necesare și eficiente
A doua parte a evenimentului a fost despre cum putem ajuta concret femeile în criză de sarcină. Au vorbit: Mirela Andrei, asistent social în cadrul „Centrului de consiliere pentru părinți și copii „Sfânta Alexandra Împărăteasa” despre cum pot sprijini asistenții sociali femeile în criză de sarcină, Pr. Cosmin Brînză, coordonatorul Centrului „Praesidio” al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, despre activitatea centrului, Gavriil Tănase despre sprijinul oferit de-a lungul timpului de către Asociația „Pro-Vita Valea Plopului”, Tabita-Lois Botoi despre activitatea Biroului Pentru viață al Arhiepiscopiei Alba-Iuliei și Pastorul Gheorghe Alecsei din partea Fundației „Estera” din Timișoara. Pr. Ilarion Mâță, inspector în cadrul Sectorului Social Filantropic al Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a transmis un mesaj despre constituirea unei rețele locale de centre de sprijin.

Iustina Oprescu a reprezentat Asociația „Clujul pentru viață” și a vorbit despre nevoia unor programe de informare pentru femeile în criză de sarcină. Răzvan Popovici, consultant politic, a vorbit despre cum pot sprijini oamenii politici femeile în criză de sarcină. Anita Radics, președintele ATOR Banatul de Munte, a vorbit despre implicarea tinerilor în sprijinirea tinerelor în criză de sarcină, iar Irina Pârâu despre deschiderea unui centru pentru femeile în criză de sarcină la Sibiu. În încheiere doamna profesoară Theodora Vild a vorbit despre necesitatea educației și încurajarea unei mentalități care să valorizeze femeile însărcinate.

Pentru cei prezenți în sală evenimentul a fost un prilej de înțelegere a problemelor cu care se confruntă femeile în criză de sarcină și o încurajare către implicare concretă.

La această primă ediție a evenimentului „Babies go to the European Parliament” au asistat și persoane din alte țări, care au felicitat pe europarlamentarul român Cătălin Ivan și pe participanții români și au declarat că ediția a doua, de anul viitor, trebuie neapărat să adune mame și reprezentanți ai centrelor de criză de sarcină din toate țările Uniunii Europene.

1 comments On În Parlamentul European s-a desfășurat prima ediție a evenimentului „Babies Go to the European Parliament”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer