#lecțiideviață
Sunt în tren. Plec din Banat, dar inima mea rămâne acolo. Nu e o declarație sentimentală, e o postare despre eroi. De-a lungul istoriei, Transilvania a fost efectiv urcată pe cruce. Românii din aceste zone au fost atât de loviți, încât numai credința și curajul lor i-a ținut vii.

La 100 de ani de când Transilvania s-a unit cu România, în Banat sunt multe locuri pustiite. Copii care n-au primit șansa să se nască și să facă lucruri bune pentru cei din jurul lor, români care pleacă în alte țări, oameni lipsiți de oportunități și de speranță, suflete descurajate și convinse că nu se mai poate schimba nimic. În pofida acestor greutăți care apasă și plutesc în aer, există oameni care în fiecare zi se zbat să schimbe inimile oamenilor și să învie comunitățile locale.

Fiecare dintre oamenii pe care i-am întâlnit zilele acestea mi-a dat o lecție de viață. Sunt momente în care apar greutăți, obstacole, zile în care lucrurile nu merg și mi se pare că e greu. Însă în ultima perioadă am înțeles că lor le este de 100 de ori mai greu. Dacă aveți ocazia, vă îndemn să-i sprijiniți. 

Sunt câțiva oameni care dăruiesc mai mult decât se poate vedea din exterior, oameni ale căror suflete ard de dragoste și de grijă pentru cei din jurul lor. Noi ne bucurăm dacă ne trimite cineva un gând bun, dar există oameni în aceste locuri care în miez de noapte se gândesc: „Oare copilul sau tânărul acela o fi bine? Oare omul acela o fi trecut peste o încercare?”.

Datorită lor și celor ca ei mai avem o șansă. Datorită lor societatea românească nu e pierdută. Datorită lor și celor ca ei, care în diferite locuri ale țării se jertfesc în taină punându-și sufletul pentru cei aflați în nevoie, s-ar putea ca Dumnezeu să ne dăruiască din nou darul unității. 

Știu că pare imposibil, că dezbinarea și trădarea sunt la tot pasul, dar într-o zi Dumnezeu poate întoarce totul spre bine datorită unei inimi care arde.