Mustang for Kids la Valea Screzii sau despre oamenii cu mașini frumoase care au ales să sprijine copiii

Săptămâna trecută Asociația Ford Mustang România a postat povestea Părintelui Nicolae Tănase și a celor 400 de copii de la Valea Screzii, anunțând că membrii organizației vor merge la Valea Screzii să-i cunoască pe copii și să doneze alimente.

Câteva zile mai târziu și-au luat mașinile frumoase și au pornit la drum. După descărcarea donațiilor a urmat bucuria: joaca împreună cu copiii. Dacă ar fi să ne luăm după chipurile lor din poze, nu se știe cine a dăruit și cine a primit mai mult.

Iată experiența trăită de Mădălin Roșu, unul dintre participanți:

 O minune, am văzut noi. Părintele Nicolae Tănase ne-a spus că e ceva normal, dar pentru că normalul din jurul nostru este atât de modificat încât valorile românești se diluează, comunitatea din Valea Screzii apare ca o minune în contextul actual. Acest loc este de fapt născut din dăruire și iubire a aproapelui așa cum Biblia ne învață, însă de multe ori ne luăm cu alte lucruri mai puțin relevante pentru suflet și uităm adevărata menire. Atunci când întâlnim astfel de oameni, ei par îngeri, sunt însă tot oameni cu o putere obișnuită dar cu o determinare de fier.

Pentru o zi noi am lăsat totul și am fost mai aproape de cer, fără semnal la telefon, fără nebunia din oraș, alături de zeci, sute de copii, alături de harul nemaipomenit al unui preot modest dar puternic. Eu mulțumesc tuturor pentru clipele care m-au adus mai aproape de realitate și de scopul pe care trebuie să îl cultivam. Și asta e abia începutul, trebuie să continuam și să promovăm rădăcinile neamului nostru. Pentru că deși ramurile sunt mai firave și trunchiul decojit, rădăcinile sunt încă adânc înfipte, dacă le udăm și îngrijim bine, peste ani ramurile se vor întări și trunchiul își va recăpăta puterea și culoarea.

Cu dragoste pentru Părintele care „de la iarbă verde a construit un sat întreg”, Asociația Ford Mustang România a postat un mesaj de mulțumire pentru cei care s-au implicat în această acțiune:

Valea Screzii, locul unde iubirea a învins totul și unde Părintele Nicolae Tănase a construit o oază a speranței și a binelui. De la iarbă verde a construit un sat întreg, în care își găsesc locul copii, mame, tătici aflați în situații grele, fără adăpost sau posibilitate de a avea un viitor. Găsesc aici, căldura, hrană dar și iubire și încredere, educație, o meserie deci puterea de a se reașeza în viață pe propriile picioare. De la naștere, ei sunt acolo bineveniți și iubiți, unii dintre ei alegând să rămână și să ajute comunitatea mai departe pana la bătrânețe.

Am învățat multe de la ei, am învățat multe de la Părintele Tănase despre ceea ce în sufletul nostru s-a conturat ca o speranță în viitorul societății noastre. Ne bucurăm că Ford Mustang Romania a putut ajunge la ei și că am putut ajuta și noi puțin. Cu siguranță, ne vom întoarce! Mulțumim frumos tuturor care au fost prezenți și/sau care au contribuit la tot ceea ce am putut face pentru ei!

Foto: Dan Cățiu

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer