Sursă: Facebook
Accept și acceptăm rezultatul votului democratic – în fapt, despre asta a fost vorba de la bun început. Despre a permite acestui Referendum să se desfășoare. Și despre a lăsa poporul să decidă. Poporul a ales – a votat, după ultimele estimări, în mod covârșitor DA, însă Referendumul nu va fi validat, deoarece nu s-a realizat cvorumul. S-a depășit, totuși, pragul celor trei milioane de semnatari ai inițiativei cetățenești. Pentru tabăra „DA” neprezentarea e o înfrângere, pe care o acceptăm cu fair play.
Pentru creștinii din toate cultele care au susținut Căsătoria între un bărbat și o femeie: nu este prima dată în istorie când mulțimile l-au ales pe Barnabas. Iar istoria Creștinismului a început cu o mare înfrângere. Pe care Hristos a transformat-o, mai apoi, într-o victorie. Să avem încredere în înțelepciunea și mila Celui de Sus – iar prima lecție este, pentru mine, cea a pocăinței noastre în plan personal.
Pentru agnosticii care au susținut Căsătoria între un bărbat și o femeie: am stat de vorbă cu mulți dintre dvs. în acești ani. Ați dat dovadă de mult bun-simț fie pentru că ați susținut definiția milenară a Căsătoriei, fie pentru că sunteți conștient de pericolul reprezentat de ideologia neomarxistă și vedeți deja efectele acestei ideologii în țări mai „avansate” pe acest drum. Un drum care duce, în istorie, spre totalitarism. Lupta cu aceste ideologii nu se rezumă, în fapt, la un Referendum – ea e o luptă pentru apărarea libertăților noastre fundamentale, o luptă de zi cu zi.
Pentru creștinii care au stat acasă: Referendumul nu a fost nici „despre Dragnea”, nici „despre politic”. Peste cinci ani nimeni nu va mai ști cine a fost Dragnea, dar toată lumea își va aminti de acest Referendum. Referendumul a fost, în fapt, doar între noi și conștiința noastră. Fiecare a ales după conștiința lui și a fost pus în aceste două zile față în față cu conștiința lui.
Pentru românii din Diaspora care au făcut cozi la secțiile de votare: Mobilizarea dvs. a transmis un mesaj foarte clar pentru cine are urechi de auzit. Mi-au scris, în aceste zile, prieteni din Diaspora care mi-au zis că erau sătui să mănânce propaganda comunismului pe pâine în cei 45 de ani de comuniști; nu se așteptau să ajungă să mănânce propagandei corectitudinii politice pe pâine și în țările civilizate unde au ajuns. Mulți dintre amicii mei din Diaspora mi-au spus că am avut o șansă reală – care nu se mai întoarce.
Pentru cei din comunitatea LGBT: Referendumul acesta a fost despre Căsătorie și despre clarificarea și protejarea definiției acesteia în Constituție. Am văzut deja în alte părți că instituția Căsătoriei poate fi „extinsă”, diluată și, în fapt, deformată în multe feluri – nu doar prin „extinderea” (în fapt, redefinirea) către persoanele de același sex. Dacă am purtat o luptă, am purtat-o pentru a apăra ceva fundamental. Și pentru a trasa o linie în nisip în fața ideologicului – nu pentru a ofensa ori speria pe cineva.
Pentru propagandiști și activiști: Alarmele care au sunat că acest referendum „restrânge drepturi” sau limitează „ce face omul în dormitor” au fost abuzive și mincinoase. Ca să nu spun: iresponsabile și periculoase. Au speriat niște oameni că inițiativa cetățenească ar fi împotriva lor când, în fapt, ea nu a fost nici o secundă împotriva lor. Dacă această nevalidare a Referendumului e în vreun fel o victorie – ce valoare are o astfel de victorie obținută prin manipulări și minciuni? Orientate chiar ÎMPOTRIVA celor pe care pretindeți că îi apărați?
Pentru „progresiști”: ați decis să boicotați și, în fapt, să delegitimați cele mai importante două instrumente ale democrației – Referendumul și votul. În plus, ați spus, mereu, că tema Căsătoriei nu e relevantă, deoarece „nu are efecte imediate”. Prin asta, ați arătat că societatea românească trebuie să meargă doar „la bara din față”. Oare cum sperați să puneți pe agenda publică și să treceți, în viitor, teme care nu sunt despre mărirea pensiilor sau a salariilor? Și când veți propune astfel de teme, cum le veți apăra și promova – tot prin sloganistică, sofisme și minciuni?
Tot pentru progresiști: iar dacă veți spune că tema Căsătoriei „nu a fost de interes public”, oare de ce tema parteneriatelor civile, care e mult mai minoră, dacă pot spune așa, decât tema Căsătoriei, ar fi de interes public? În special cu un vot, cel mai probabil, covârșitor DA care arată o poziționare majoritară împotriva ei? Și oare de ce orice temă „progresistă”, în general, ar prezenta vreun interes pentru agenda publică a românilor?
Pentru partidele politice și politicieni: cu câteva excepții notabile – Titus Corlățean, Daniel Gheorghe și alți câțiva – nu v-ați asumat, în fapt, tema și ați jucat alba-neagra. Pe sistemul: „să dăm bine și în fața alegătorilor conservatori din afară, dar și în fața elitelor progresiste de la Bruxelles”. De câte ori poate să țină un astfel de joc? De câte ori poate să meargă un astfel de urcior la apă?
Pentru BOR: creștin fiind, nu mă consider separat de BOR. Văd Biserica nu ca pe o instituție, ci drept „corpul mistic al lui Hristos”, din care toți creștinii fac parte. Sunt, însă, câteva lecții de învățat de aici. O catehizare mult mai serioasă pe tema familiei se impune pe viitor – ca să nu spun: un an sau doi de catehizare continuă și de promovare a temei familiei ar fi condus, poate, spre un cu totul alt fel de rezultat, azi.
Pentru intelectualii publici care au lansat cele mai jenante minciuni și dezinformări cu privire la Referendum: știu, sunt doar un mic și umil publicist. Însă, în ochii acestui mic și umil progresist, v-ați pierdut ORICE credibilitate. Poate veți scrie lucruri inteligente, poate veți scrie lucruri valoroase estetic. Totuși, în ochii mei, nimic din ceea ce veți mai scrie sau publica în viitor nu mai are vreo valoare, cel puțin, nu din punct de vedere moral. Pentru că prin ceea ce ați făcut în aceste săptămâni v-ați pierdut ORICE legitimitate morală.
Pentru agențiile de publicitate și business-urile care au scos filmulețe grotești cu minori și care au promovat pe site-urile proprii sofismele și manipulările cele mai ieftine: oare publicul dvs. e format din activiști și propagandiști? Sau e format din familii foarte „tradiționale”? Puteați să tăceți, nu v-a întrebat nimeni. Dar ați ales să treceți drept „cool”. Nu, NU ați fost cool; și prin ceea ce ați făcut ați jignit oameni. And that’s no good news for business, dacă mai țin eu bine minte ce scrie în manualele de marketing.
Pentru organizațiile pro-familie: apreciez, susțin și voi susține pe mai departe lupta dvs. Este absolut inacceptabil și incalificabil felul cum au încercat unii dinte propagandiști să vă eticheteze drept „ultraconservatori”, „iliberali” și „naziști”. Așa cum este inacceptabil să numești familia și valorile familiei și ale demnității umane drept „naziste”. Unul dintre motivele pentru care am intrat în luptă a fost exact acesta – e un derapaj grav al democrației când un astfel de discurs cu privire la familie și la valorile ei își face loc în mainstream, în piața și viața publică.
Pentru cea mai mare parte a mass-media – ca la punctul de mai sus adresat intelectualilor publici, doar că legitimitatea morală nu o aveați, de la bun început.