„Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În fața mea era un flăcău voinic, purtând tricolorul, care s-a prăbușit într-un lac de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!»
În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă. […]
Soldații trăgeau fără întrerupere, cu precădere în grupurile compacte. Aproape inconștient am început să fug prin desiș. […] Vântul mi-a adus un bocet abia șoptit. Am pornit după el.
Într-un pâlc de brazi, câteva femei se tânguiau deasupra unei mame care își dădea ultima suflare. Muribunda strângea la pieptul sângerând un băiețel de vreo doi anișori. […] O femeie a smuls copilașul din brațele mamei care și-a dat sufletul.”
Fragment din cartea „Fântâna Albă – Golgota Neamului”, volum îngrijit de Acad. Alexandrina Cernov, Editura Nicodim Caligraful
Cartea este disponibilă aici.
