„Oamenii bucuroși că, în sfârșit, au primit încuviințare de a pleca, s-au încolonat așezând în față purtătorii de cruci, de steaguri și prapori scoși din biserici și cu încetul s-au îndreptat spre frontieră. […]
La puțin timp după ce au ieșit din Hliboca, cei din coloana de demonstranți, după euforia plecării, au fost cuprinși de un sentiment de neliniște văzându-se urmăriți la o distanță de 1-1,5 km de soldați călări care au păstrat această distanță în tot timpul deplasărilor. Deci este clar că se urmărea surprinderea întregului grup în zona de frontieră spre a avea motiv de a-i aresta și judeca pentru tentativă organizată de trecere frauduloasă a frontierei. […]
Coloana de demonstranți, după ce a traversat o pădure mare pe o distanță de 8 km și a ieșit în câmp deschis, într-o poiană numită Varnița, au văzut la capătul acesteia o unitate de soldați. Erau grăniceri care săpau tranșee pe marginea cărora erau amplasate puști mitraliere în poziție de tragere. […]
La început oamenii au crezut că se va trage în aer cu scop de intimidare, dar nu a fost așa, căci ordinul a fost să se tragă din plin. […] O mulțime de oameni muribunzi au căzut și strigau și se văitau. De reținut că acolo erau familii întregi, părinți, copii, băieți și fete care se țineau unii de alții. […]
Nu mică le-a fost surpriza celor care, încă teferi fiind, au ajuns fugind în pădure, când au dat de ostași călări care trăgeau cu automatele după ei ca după iepuri. Pe pășunea varniței era o jale de nedescris, se auzeau țipete de groază a celor răniți precum și ale celor care le erau aparținători – fii, fiice, soții, fete etc. […]
Cadavrele și muribunzii trași de cai au fost aruncați în gropi comune, s-a turnat var peste ei și au fost îngropați. […] Tot timpul ocupației sovietice, această zonă a fost interzisă, iar dealul respectiv a fost arat și plantat cu pădure tânără de molizi.”
Fragment din cartea „Fântâna Albă – Golgota Neamului”, volum îngrijit de Acad. Alexandrina Cernov, Editura Nicodim Caligraful
Cartea este disponibilă aici.
