„Îmi iau însă un test de sarcină, mă duc în toaletă. Oroare! Iese pozitiv. Lumea mea se prăbușește! Știam că el îmi va spune să fac avort. Iar eu avort îmi propusesem, încă de când am auzit prima oară cuvântul, să nu fac niciodată așa ceva.
I‑am spus, m‑am dus la control. La ecografie, medicul îmi spune că am o malformație la uter și că sigur voi naște un copil cu probleme, mai ales din cauza pastilei de a doua zi. Lumea mea era la pământ.
Era o luptă pe viață și pe moarte în sufletul meu. Simțeam o presiune imensă pe umerii mei. Visul meu de a avea o familie fericită, fără divorțuri, despărțiri, era dintr‑o dată atât de departe, de neatins. Crescusem fără tată de la vreo 8 ani și mă chinuia gândul să‑i fi făcut și copilului meu la fel.
Ador copiii, iar atunci eram pentru prima dată mamă. Mamă ești din momentul în care copilul este zămislit în pân‑ tecele tău. Au urmat zile întregi de discuții, de frământări, de nopți nedormite.
El punea o presiune imensă pe mine, iar eu nu doream sub nicio formă să‑mi clădesc viitoarea viață pe sfâșierea unei alte femei, cu un bărbat pe care nu‑l iubeam și care nici el nu mă iubea la rândul lui.
Iar să‑mi omor copilul, primul meu copil, printr‑un avort, care, chipurile, m‑ar fi scăpat de probleme, m‑ar fi sfâșiat pe mine. Și nu cred că mi‑aș fi revenit vreodată, știind ce am făcut.
I‑am spus însă că o să fac avort, iar el a promis că mă lasă în pace, după cum l‑am rugat. M‑am dus în oraș să caut un cabinet într‑o 16 zonă unde știam că sunt mai multe. Doream să fie o femeie ginecolog. Ca și cum aceasta ar ușura cumva rușinea și durerea mea…
Căutarea mea de atunci, preumblarea mea prin oraș, timp de o oră‑două, nu o voi uita niciodată. Căutam un cabinet să fac avort, rugându‑mă la Dumnezeu să nu găsesc niciunul.”
