„Marxismul a avut un succes enorm pentru că permitea atât păstrarea scopurilor religioase ale salvării (căci promitea paradisul terestru), cât şi menţinerea postulatului absolut al modernităţii, potrivit căruia orice existenţă reală trebuie să fie cu necesitate o realitate fizic-materială (altminteri este o halucinaţie).
Comunismul a avut succes pentru că el este, în esenţa lui, o religie laică, perfect adaptată instinctelor încă orientate religios ale omului radical desacralizat (şi fatalmente univoc material) al modernităţii.
Comunismul a fost tipul de religie de care încă mai e capabil omul care şi-a tăiat orice legătură atât cu ceea ce fusese pînă la el divinul, cât şi cu actul de a fi transcendent însuşi. Se poate prezuma că următoarea ideologie religioasă care va domina în mod necruţător imaginaţia umanităţii va fi o teorie politică a economicului, care va şti să justifice dreptul fiecărui om de a fi sediul incondiţionat al tuturor satisfacţiilor
materiale.
Un soi de religie a obiectelor non-religioase, regulată de principiul cultural al egalităţii şi de dreptul la privilegiu al minorităţilor recepte. Noua religie va combina ideologia egalităţii totalitare cu suprematismul grupurilor minoritare alese.”
Horia-Roman Patapievici, Omul recent, Editura Humanitas
1 comments On Horia-Roman Patapievici: „Comunismul a avut succes pentru că el este, în esenţa lui, o religie laică”
Poate pentru că mă aflu mai nemintos din fire. m-aș feri să trag concluzii (mai ales înalte asupra comunismului.