Militanții urmăresc noile progrese în studiile și tehnologia neonatologică  și transformă una dintre cele mai controversate dezbateri din America.

Atunci când Ashley McGuire a rămas însărcinată cu primul ei copil, ea și soțul ei au trebuit să aștepte 20 de săptămâni pentru a-i afla sexul. La cel de-al treilea copil, au aflat la zece săptămâni printr-un test de sânge. Tehnologia i-a definit sarcinile, mi-a spus ea, de la aplicațiile care monitorizează dezvoltarea săptămânală la ultrasunetele care arată copilul în creștere.

„Generația mea a crescut într-o lume a științei și a tehnologiei complet diferită față de generația Roe,” a spus ea.

„Facem parte dintr-o cultură care este obsedată de știință.”

Activiști precum McGuire cred că este perfect normal să fii pro-știință și pro-viață. Deși se opune avortului din motive morale, ea crede că studiile asupra dezvoltării fetale, progresul în tehnicile medicale și alte descoperiri ancorează argumentele mișcării în faptele științifice.

„Mesajul pro-viață este, de patruzeci și ceva de ani, că fetusul… este o viață, și este o viață umană care merită toate drepturile pe care le are toată lumea,” a spus ea.

„Acest lucru a fost mai degrabă un concept abstract până acum vreo zece ani.”

Dar „atunci când vezi un copil sugându-și degetul la 18 săptămâni, zâmbind, bătând din palme”, a adăugat ea, devine „mai greu să susții ideea că acel copil de 20 de săptămâni, acel copil nenăscut sau acel fetus, este ceva de care te poți debarasa.”

Progresul științific repornește dezbaterile legate de avort. Atunci când Curtea Supremă a Statelor Unite a luat hotărârea în cazul Roe vs Wade, care a deschis calea spre avortul legal, a marcat un prag de 28 de săptămâni; după acest punct, s-a stabilit că statele pot restricționa accesul femeilor la procedură după cum consideră că este rezonabil. Acum, cu noile tehnici medicale, doctorii dezbat dacă pragul ar trebui să se apropie mai mult de 22 de săptămâni. La fel ca McGuire, viitorii tați și mame pot afla mai multe despre copilul lor într-un stadiu mai timpuriu al sarcinii decât părinții sau bunicii lor. Și la fel ca McGuire, atunci când își văd fătul cu ajutorul ultrasunetelor, pot vedea trăsăturile sale umane, cum ar fi zâmbetele sau bătăile palmelor, chiar dacă majoritatea oamenilor de știință le consideră simple mișcări ale mușchilor.

Aceste progrese științifice au schimbat percepția morală în ceea ce privește avortul. Noua tehnologie face mai ușor de înțeles umanitatea unui copil nenăscut și face acceptabil faptul că fetusul este o creatură cu statut moral. În ultimele decenii, liderii pro-viață au început să recunoască din ce în ce mai mult acest lucru și au adunat puterea dovezilor științifice pentru a-și promova cauza. Au înființat noi instituții pentru a produce, urmări și distribui informații științifice despre avort. S-au ținut la curent cu noile studii în embriologie. Au sărbătorit progresul în neonatologie ca fiind un mod de a salva vieți tinere. Știința modernă „insuflă un sentiment de respect pe care nu l-am avut niciodată până acum în istoria omenirii,” a spus McGuire. „Nu știam nimic din toate acestea.”

Un revers dramatic al dezbaterii

Din multe puncte de vedere, acest lucru reprezintă un revers dramatic; activiștii pro-alegere au revendicat pentru mult timp știința de partea lor. Institutul Guttmacher, o organizație de cercetare și promovare care susține drepturile la avort și reproducere, exercită un monopol aproape complet asupra informațiilor despre avort, reprezentând o sursă atât pentru susținători, cât și pentru oponenți. Și retorica mișcării pro-alegere se potrivește cu resursele ei: susținătorii ei se descriu foarte des drept unicii apărători ai sănătății femeilor și a consensului științific. Ideea cum că viața începe odată cu conceperea „se opune precedentelor legale, științei și opiniei publice,” spune Ilyse Hogue, președintele grupului de susținere a avortului NARAL, într-un editorial recent pentru CNBC. Membrii mișcării pro-viață „nu sunt de fapt anti-avort”, a scris într-un alt fragment. „Sunt împotriva [unei] lumi în care femeile pot contribui în mod egal și în care ne putem trasa propriul destin într-un mod pe care bunicile noastre nici și-ar fi imaginat că va fi posibil.”

Ambele mișcări au jucat, în felul lor, aceeași carte: activiștii pro-viață și pro-alegere au ajuns să considere dovezile științifice drept arma principală în lupta pentru drepturile la avort. Dar în ultimii ani, activiștii pro-viață au avut mai mult succes în a folosi această unealtă pentru a schimba condițiile acestei dezbateri politice. Susținătorii au introdus cu mare succes în sălile de judecată și în legislative studii asupra problemei durerii fătului și a posibilității ca avortul să dăuneze sănătății femeii, chiar și atunci când au citat studii în mod selectiv și descoperirile lor au fost contestate cu înverșunare de către alți membri ai academiei.

Nu toți cei din mișcarea pro-avort sunt de acord cu aceste schimbări strategice. Unii consideră că noile descoperiri științifice se pot întoarce împotriva lor. Alții avertizează că dependența excesivă pe dovezile științifice poate eroda puternica logică morală care reprezintă centrul cauzei lor. Dar nu daunele asupra unei anumite mișcări reprezintă cel mai mare pericol. Atunci când cercetarea științifică se subordonează scopurilor politice, faptele se transformă în arme. Niciuna dintre părți nu are încredere în informațiile obținute de către inamicii lor ideologici; realitatea devine relativă.

Avortul a ieșit mereu în evidență printre celelalte teme ale dezbaterilor politice în cultura americană. A rămas contestat din punct de vedere moral într-un mod în care nu s-a întâmplat cu celelalte probleme sociale, în parte din cauză că le cere americanilor să răspundă la întrebări inimaginabil de serioase legate de viața umană. Dar poate că această ambiguitate, această învălmășeală a politicii tradiționale de dreapta a fost mereu nesustenabilă. Poate că a fost inevitabil că avortul se va îndrepta în direcția celorlalte politici americane, cu două tabere fără nimic în comun aruncând pretinse date științifice peste un tărâm al nimănui de dezbateri morale.

* * *

Medicii se află într-o stare de disonanță cognitivă

Când Colleen Malloy, o neonatologistă și cadru universitar la Universitatea Northwestern, discută despre avort cu colegii ei, spune că „este ca în Hainele cele noi ale împăratului.” Echipele medicale investesc extrem de mult efort, timp și bani pentru a aduce copiii pe lume în siguranță și a-i întrema pe cei născuți prematur. Cu toate acestea, doctorii susțin de multe ori avortul, chiar și în fazele târzii ale dezvoltării fetale.

Malloy a spus că, întrucât tehnicile medicale au devenit din ce în ce mai sofisticate, a simțit puternic această tensiune. Un număr de centre medicale din orașele principale pot acum să opereze fetușii cu anomalii genetice încă din pântece. Mulți dintre ei au aceeași vârstă ca numărul mic de fetuși avortați în al doilea și al treilea trimestru al sarcinii mamei. „Cu cât am avansat mai mult în domeniul meu, al neonatologiei, cu atât am ajuns la alegerea logică de a recunoaște dezvoltarea unui făt drept ceea ce este: un făt și nu un fel de sub-om,” a spus Malloy. „A devenit pur și simplu așa de clar că aceștia sunt oameni care sunt în proces de dezvoltare.”

Malloy este unul dintre cei mulți doctori și oameni de știință care s-au implicat în dezbaterea politică pe tema avortului. Ea a depus mărturie în fața corpurilor legislative despre durerea fetală – argumentul cum că fetușii ar simți aceeași durere fizică, posibil chiar înainte de punctul de neviabilitate dinafara pântecelui – și a adresat scrisori Comisiei Judiciare a Senatului Statelor Unite.

Cariera ei arată de asemenea legătura strânsă dintre știință și politica avortului. Pe lângă activitatea ei de la Northwestern, Malloy a mai lucrat pentru Institutul Charlotte Lozier, un grup relativ nou din Washington D.C.  care caută să aducă „puterea științei, a medicinii și a cercetării în politicile, în media și în dezbaterile pe teme legate de viață.” Organizația, care are ca angajați în rândul membrilor câțiva doctori și profesori, împart un birou cu Susan B. Anthony List, o organizație importantă care susține cauza pro-viață.

„Nu cred că îmi compromite obiectivitatea, mie sau oricărui alt profesor asociat”, a spus David Prentice, vice-președintele și directorul de cercetare al institutului. Prentice și-a petrecut câțiva ani din cariera sa ca profesor la Universitatea de Stat din Indiana și la Consiliul de Cercetare în Cadrul Familiei, un grup creștin conservator înființat de James Dobson. „De fiecare dată când există o asociație cu un grup de susținere, oamenii fac presupuneri”, a spus el. Ce trebuie noi să facem este să depunem toate eforturile posibile pentru a arăta că încercăm să aducem la lumină știința obiectivă.”

Știința ca autoritate culturală

Această dorință de a valorifica „știința obiectivă” stă la baza turnurii pro-știință din mișcarea pro-viață: Știința este o sursă de autoritate care este tratată de multe ori ca un adevăr de necontestat. „Autoritatea culturală a științei a devenit așa de totalitară, așa de imperială, că toată lumea trebuie să aibă știința de partea sa pentru a câștiga o dezbatere,” a spus Mark Largent, istoric al științei la Universitatea de Stat din Michigan.

Câțiva susținători pro-viață își fac griji despre posibilele consecințe pe care le poate avea accentuarea autorității științei în dezbaterile legate de avort. „Știința nu poate să răspundă… la întrebarea dacă embrionul sau fătul este o persoană,” a spus Daniel Sulmasy, profesor de etică biomedicală la Universitatea Georgetown și fost călugăr franciscan. „Ambele părți tind să folosească informații științifice atunci când acestea le servesc în demonstrarea unei idei care este bazată pe… convingeri filosofice și religioase ferme și sincere.”

În ciuda atâtor moduri prin care se poate considera că mișcarea pro-viață se opune politicilor sexuale en vogue de astăzi, obsesia sa cu știința aparține doar prezentului. „Suntem cufundați într-o cultură în care doar datele contează și care ne face, din anumite puncte de vedere, analfabeți în filozofie,” a spus Sulmasy, care este de asemenea doctor. „Chiar nu mai avem uneltele cu care să gândim și să ne susținem opiniile dacă nu avem de-a face cu ceva ce poate fi dovedit din punct de vedere științific.”

Uneori, descoperirile științifice s-au întors împotriva obiectivelor mișcării pro-viață. Jérôme Lejeune, om de știință francez și catolic devotat, a ajutat la descoperirea cauzei sindromului Down. Însă s-a îngrozit că diagnosticul pre-natal al bolii a determinat de multe ori femeile să își termine sarcinile, și și-a petrecut o mare parte a carierei militând împotriva avortului. Lejeune a devenit, în final, președintele fondator al Academiei Pontificale pentru Viață de la Vatican, înființată în 1994 pentru a cerceta întrebările morale și teologice ridicate de progresele științifice împotriva unei „culturi a morții care amenință să preia controlul.”

Atunci când dovezile științifice par să submineze pozițiile pro-viață în legătură cu probleme precum măsurile anticoncepționale și fertilizarea in vitro, entuziasmul celor pro-viață pentru cercetare scade de multe ori. De exemplu: Unii oameni cred că măsurile contraceptive de urgență, cunoscute de asemenea ca pilula de-a doua zi sau planul B, sunt abortive, adică pot întrerupe o sarcină. Pentru că pilula poate preveni un ou fertilizat din a se implanta pe uterul unei femei, militanții susțin că aceasta ar putea termina o viață omenească.

Sulmasy, care recunoaște în mod public că e pro-viață, a adus argumente împotriva acestei opinii asupra medicamentului – și i s-a părut dificil să primească susținere de colegii săi care aparțin mișcării. „A fost foarte dificil să conving oamenii din comunitatea pro-viață că știința pare să … indice că [Planul B] nu este abortiv,” a spus el. „Resping prea repede aceste idee ca fiind pe bază de propagandă.”

Și la un nivel de bază, argumentul pentru avort este îmbrăcat în termeni științifici: Procedurile sunt „servicii ginecologice, și sunt servicii de asistență medicală,” spune Cecile Richards, președinte al Planificării Familiale. Numai acest lucru este suficient ca să îi îngrijoreze până și pe militanții pro-viață. „Știința de dragul științei nu este în mod necesar un lucru bun,” a spus McGuire, care este membru senior în Asociația Catolică. „Din contră, asta ne-a adus avortul. … Când sunt eliminate din ea etica morală și umană, este considerată o procedură medicală.”

Chiar și cu toate aceste dezbateri și complicații  interne, mulți din mișcarea pro-viață sunt optimiști din cauză că progresele științifice sunt de partea lor. „Știința este procedeul care folosește metode sistematice pentru a studia lumea noastră, inclusiv organismele umane în stadiile lor incipiente,” a spus Farr Curlin, un medic care are întrevederi comune la facultățile de medicină și de teologie de la Universitatea Duke. „Nu văd niciun mod în care nu s-ar alia cauzei pro-viață.”

Tehnologia a ajutat la definirea felului cum oamenii concep fetusul ca pe o ființă umană completă

Optimiștii pro-viață cred că aceste favorizări se vor schimba– sau, cel puțin, speră că au cucerit teritoriul autorității științifice. După cum Kate Michelman, fostul președinte NARAL, a declarat în 2010 pentru Newsweek, „Este clar că tehnologia a ajutat la definirea felului cum oamenii concep fetusul ca fiind o ființă umană completă și normală … Cealaltă tabără a reușit să folosească tehnologia pentru propriile scopuri.” În ultimii ani, aceasta a fost cea mai mare schimbare în dezbaterea legată de avort, a spus Jeanne Mancini, președinte al Marșului pentru Viață: Militanții pro-alegere au renunțat, în mare, la argumentul cum că fetușii sunt „bucăți de țesut fără viață.”

„Acum mult timp, prietenii noștri din cealaltă tabără tot repetau aceeași mantră cum că micuții nu sunt copii atunci când încă se dezvoltă în pântecele mamelor lor,” a spus ea. „E foarte greu să aduci acest argument atunci când vezi și auzi bătăile inimii și te uiți la cum se mișcă mânuțele acelea.”

În cele din urmă, acesta este motivul pentru care mișcarea pro-viață își formulează cauza în termeni științifici: Cel mai bun argument pentru a proteja viața în pântece este simțul comun al bătăii inimii fătului și a burților umflate. „Mișcarea pro-viață a fost mereu o mișcare îndreptată spre a cultiva imaginația morală, pentru ca oamenii să poată înțelege de ce ar trebui să ne pese de ființele umane din pântece,”, a spus Snead, profesorul de la Notre Dame. „Pentru mult timp, știința a fost folosită drept punte către acea imaginație morală.”

Acum, mișcarea pro-viață a adus cu succes strigătul lor științific pe Capitoliu [sediul Parlamentului federal din Washington DC, n. tr.]. Într-un video promoțional recent pentru Institutul Charlotte Lozier, legiuitorii republicani au vorbit cu căldură despre ajutorul pe care îl oferă datele în limitarea avorturilor. „Când avem subiecte extrem de dificile despre care trebuie să vorbim, Institutul Charlotte Lozier oferă credibilitate declarației și informațiilor pe care le oferim altora,” a spus Diane Black, care reprezintă statul Tennessee. Claudia Tenney, care reprezintă New York, a adăugat: „Câștigăm datorită dovezilor, și câștigăm inimi și minți datorită științei.”

Acest lucru reprezintă, în primul rând, schimbarea în ceea ce privește dezbaterea legată de avort din America: O problemă pe seama căreia s-a discutat pentru mult timp cu argumente normative despre natura vieții umane și autonomia femeilor se transformă într-o dezbatere empirică șovăitoare. După cum a sugerat Tenney, aceasta este o mișcare care a fost făcută cu gândul de a câștiga – asupra politicii, a opiniei publice și, în final, în sălile de judecată. Cu toate acestea, efectul secundar al acestei strategii este și mai marea politizare și înverșunare. O democrație deliberativă, unde nici măcar lucrurile de bază nu sunt făcute publice, nu se poate numi democrație. E mai mult o luptă decisivă unde partea cu mai mulți bani și cu cele mai bune referințe e declarată câștigătoare.

Sursa: culturavietii.ro