Ce înseamnă „o lume pentru viaţă“? – Catalin Sturza

Marşul pentru viaţă 2018 a avut loc sâmbătă, pe 24 martie, sub tema „O lume pentru viaţă“.

Ce poate să însemne acest tagline ­– „o lume pentru viaţă“?

Atenţie, textul care urmează i-ar putea scoate pe unii din zona de confort, în timp ce altora le-ar putea provoca disonanţe cognitive.

Ce înseamnă, aşadar, o lume pentru viaţă?

Cu siguranţă că nu înseamnă o lume în care „vin fanaticii religioşi să-ţi fure avortul“, cum spun detractorii mişcării pro-life, detractori care practică de regulă şi din reflex un discurs mincinos şi manipulator, un discurs de tip totalitar: e verbotten să cunoaştem şi punctul celălalt de vedere – sau chiar să discutăm cu argumente în loc să aruncăm cu sloganuri.

De altfel, Alexandra Nadane, organizatoarea Marşului pentru Viaţă, arată clar: „Nu milităm pentru interzicerea avortului, ci pentru schimbarea inimilor oamenilor şi forme practice de ajutor.“

Pentru mine „o lume pentru viaţă“ e o lume în care copiii nu sunt avortaţi în luna a noua de sarcină şi în care candidaţi la alegeri prezidenţiale sau preşedinţi în funcţiune ai unei ţări precum Statele Unite nu militează pentru legalitatea avorturilor în ultimul trimestru de sarcină.

E o lume în care personalul medical nu este ameninţat cu concedierea dacă încearcă să consilieze sau să încurajeze femeile să păstreze o sarcină (cum se întâmplă în unele clinici private din România).

E o lume în care soluţia recomandată de medic, atunci când un copil are o malformaţie cardiacă operabilă, de exemplu, nu este avortul (cum se poate întâmpla, iarăşi, la noi).

E o lume în care, şi dacă familia şi medicii pun presiuni pe mamă şi recomandă avortul deoarece aceasta pare soluţia facilă de moment, există centre de consiliere psihologică şi asistenţă socială precum Centrul Sfânta Alexandra Împărăteasa unde mamele pot găsi sprijin şi încurajări – cel puţin câte un astfel de centru de consiliere pentru fiecare clinică de avort.

E o lume în care mamele sărace care decid să îşi păstreze copilul sunt sprijinite financiar, juridic şi moral în primii 2-3 ani de viaţă ai copilului şi sunt ajutate să se recalifice profesional – aşa cum se întâmplă, de exemplu, la centrele sociale din Valea Plopului şi Valea Screzii.

E o lume în care, în loc de campanii în spaţii publice care încurajează avortul, avem campanii în spaţii publice care să încurajeze adopţiile, care să schimbe atitudinea cu privire la adopţii, şi care să prezinte adopţiile drept alternativa viabilă şi morală la avort.

E o lume în care avortul nu este orientat preponderent împotriva fetiţelor – cum se întâmplă în ţări precum India, China şi Pakistan, dar şi în ţări din Africa şi chiar din Europa de Est; doar în India, 45 de milioane de fetiţe au fost avortate, se pare, în mod selectiv în ultimii ani după ce li s-a detectat sexul la ecografie; după alte surse, 100 de milioane de fetiţe au fost victime ale avortului selectiv în Asia.

E o lume în care copiii cu sindrom Down nu sunt prezentaţi drept nişte monştri, în care înlăturarea eugenică a copiilor cu sindrom Down nu devine o politică de stat şi în care ascultăm şi poveştile din partea cealaltă, în care copii cu sindrom Down pot merge la şcoală, se pot căsători şi pot duce o viaţă fericită .

E o lume în care doctorii nu se laudă pe Internet că, atunci când avortează copii dincolo de luna a treia de sarcină, le taie corzile vocale, ca să nu ţipe.

E o lume în care legislaţia nu se schimbă pe baza unor minciuni şi manipulări ale realităţii, cum arată dr. Bernard Nathanson, unul dintre cei mai proeminenţi militanţi americani pro-avort, că s-a întâmplat în Statele Unite în la sfârşitul anilor ’60: „Am pretins că în jur de 5.000-10.000 mii de femei mor în fiecare an din cauza avorturilor ilegale. Cifra reală era de fapt între 200 şi 300, şi am mai pretins şi că se fac în jur de 1.000.000 de avorturi ilegale în Statele Unite, când cifra reală era în jur de 200.000. Aşadar, ne facem vinovaţi de o înşelătorie de mari proporţii.“

E o lume în care nu uităm atât de uşor că una dintre pionierele mişcării pro-choice este Margaret Sanger, care a fost, totodată, pionieră a eugeniei – da, aceeaşi eugenie care a stat în centrul filozofiei lui Adolf Hitler.

Margaret Sanger era membră a American Eugenics Society şi totodată redactor-şef al revistei Birth Control Review.

Milita deschis pentru eradicarea a patru categorii sociale: evreii, slavii, catolicii şi negrii.

Clinicile lui Sanders erau deschise doar în cartierele locuite de aceste patru categorii de oameni.

Tot ea credea că oamenii trebuie să aplice pentru permisiunea de a face copii la fel cum „imigranţii trebuie să aplice pentru vize.“

E o lume în care îl ascultăm pe acelaşi Bernard Nathanson şi după ce acesta a părăsit mişcarea pro-choice şi s-a alăturat mişcării pro-life: „O tactică preferată a susţinătorilor avortului este să insiste că nu se poate defini clar momentul în care fătul devine o fiinţă umană; că întrebarea este una teologică sau morală sau filozofică, şi nu una ştiinţifică.

Fetologia arată, fără drept de apel, că viaţa începe în momentul fecundării.

Din acea clipă ia naştere fiinţa umană, o persoană cu drepturi depline“, spune Nathanson.

E o lume în care drepturile copilului şi în special dreptul fundamental, dreptul la viaţă, sunt luate şi ele în seamă, alături de drepturile mamei – e oare firesc să acordăm toate drepturile mamei, şi nici un drept copilului?

E o lume în care nu sunt avortaţi două-trei sute de copii pe zi doar într-o ţară precum România – pentru care nimeni nu plânge, nimeni nu protestează, nimeni nu iese în stradă şi nimeni nu răstoarnă Guvernul în fiecare zi (câteva cifre mai precise la acest link).

E o lume în care, în sfârşit, nu sunt ucişi până la 70-80% din copiii unei generaţii, cum s-a întâmplat în România, în unele momente ale anilor 90; un link aici către un studiu care arată că România se află în continuare pe locul întâi în Europa şi pe locul doi în lume în privinţa avorturilor.

Şi apoi ne întrebăm de unde a venit peste noi această iarnă demografică, şi de ce nu avem suficienţi politicieni buni, profesori buni, sportivi buni – şi, poate, oameni de ştiinţă care să descopere leacul pentru cancer.

Am citat din tot felul de surse – şi de pe site-uri laice, şi de pe site-uri catolice, şi de pe site-uri pro-life, şi de pe site-urile unor agenţii de ştiri.

Am citat toate aceste surse foarte diverse tocmai pentru a lărgi perspectiva – şi pentru a arăta care este terenul dezbaterii.

O dezbatere foarte actuală şi necesară, şi o temă despre care merită să discutăm dincolo de bigotismul veşnicelor şi ilarelor ameninţări cu o ipotetică teocraţie a creştinilor sau cu creştinii puşi pe furat dreptul la avort de la omul de rând, cinstit şi muncitor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *