Una dintre înfăptuirile cele mai de seamă ale Preasfințitului Ioan a fost întemeierea unui orfelinat, pe care l-a așezat sub apărarea Sfântului Tihon din Zadonsk († 1783), care, asemenea sfântului nostru, iubea foarte mult copiii.

De cum a ajuns la Shanghai, Vlădica s-a cutremurat la vederea atâtor copii abandonați. Trei luni mai târziu a adunat un grup de doamne care să-l ajute. Sfințirea spațiului a avut loc pe 24 februarie 1935. La început era vorba de o cantină amenajată în două încăperi de dimensiuni mici. Copiii stăteau acolo în timpul zilei și tot acolo erau hrăniți. Dar lucrarea a crescut repede, astfel că, în scurt timp, copiii au putut dormi într-o clădire cu trei etaje. Însă spațiul devenea neîncăpător, astfel încât s-au amenajat câteva apartamente în două case goale, aflate la circa treizeci de minute de mers una de cealaltă, una pentru băieți și alta pentru fete. Instituția luase în grijă o sută cincizeci de orfani.

Totodată s-a întemeiat o școală și s-a amenajat o biserică. La început, negustorii ruși din Shanghai nu conteneau să-l ponegrească pe sfântul ierarh în ziarele locale pentru această lucrare. Însă pentru rugăciunile acestuia, atitudinea lor s-a schimbat deodată și au prins a-l ajuta pe cel pe care-l jigniseră, aducând daruri de alimente și bani pentru orfelinat. În ajutorul instituției au sărit și unii străini, iar o bancă a acordat un împrumut în vederea cumpărării unei case aflată pe strada Victor Emanuel, unde orfelinatul a funcționat până la evacuarea rușilor din Shanghai. Așezământul adăpostea nu numai orfani, ci și copii din familii sărace, ruși și chinezi, numărând în total 3.500 de copii, care au fost crescuți cu multe greutăți. Vlădica lua el însuși copii bolnavi sau înfometați, abandonați pe străzile orașului.

Aflând din ziare că în anumite cartiere rău famate din Shanghai câinii sfâșiaseră bebeluși aruncați în gunoaie, Preasfințitul Ioan a mers acolo împreună cu doamna Șakhmatov. O rugase mai înainte să cumpere două sticle de votcă chinezească, iar când i-a dezvăluit unde aveau să meargă, aceasta s-a îngrozit, știind că acolo puteai fi omorât.

Văzând însă insistența tânărului ierarh, aceasta a făcut ascultare și a străbătut împreună cu el străzile întunecate pline de bețivi și de indivizi dubioși. Tremurând toată, cu sticlele în mână, a auzit deodată printr-o ușă întredeschisă un bețiv care mormăia și un bebeluș care gemea abia auzit în coșul de gunoi.

Când Vlădica s-a îndreptat spre copil, bețivul s-a uitat la el amenințător. Atunci ierarhul s-a întors către doamna Șakhmatov și i-a cerut o sticlă. Ridicând sticla într-o mână și arătând tomberonul cu cealaltă, sfântul a dat de înțeles ce „târg” propunea fără a spune un cuvânt. Sticla a ajuns în mâinile bețivului, iar doamna Șakhmatov a salvat copilul. La căderea serii, Vlădica s-a întors la orfelinat împreună cu doamna și cu doi bebeluși… Multă nevoință duhovnicească a fost de trebuință pentru ca sfântul să capete un curaj atât de neobișnuit.

Bernard Le Caro, Sfântul Ioan de Shanghai și vremea sa, Editura Apostolia, Elveția, 2011