Dumnezeu să o odihnească pe doamna Doina Cornea!

Oamenii care au înfăptuit acte de curaj în istorie n-au dus lipsă de frică, de temeri, de îndoielile pe care oricine le are, dar le-au învins. Nici astăzi nu este ușor să-și exprime cineva public convingerile, dar avem exemple de curaj.

Dumnezeu să o odihnească pe doamna Doina Cornea!

„Trăiam și eu ca toată lumea: destul de timorată, mi-era frică să nu fiu dată afară dacă fac ceva. Stăteam cuminte, la o parte, nu spuneam nimic.
Și, prin ’65, mi-am spus că nu se mai poate trăi așa, nu se mai poate cu rușinea aceasta. Făceam eforturi de a scăpa de frică, de a scăpa de lașitate, dar mi-au mai trebuit câțiva ani ca să mă pregătesc interior pentru a putea spune Nu”.

Doina Cornea, în „Memorialul durerii”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer