Ecaterina Conachi, Regina Maria, Elena Alistar Romanescu – femei care au realizat Unirea rămânând feminine

Dintotdeauna au existat femei eroine care au schimbat cursul istoriei într-o direcție bună prin implicarea lor. Au salvat oameni, au creat lucruri extraordinare pentru întreaga lume, au dăruit, au pus suflet, au întors decizii pe care toată lumea le considera pierdute. Au reușit acest lucru pentru că în existența fiecărei femei se împletesc în mod deosebit caracteristici aparent contrarii: vulnerabilitate, afecțiune, dăruire, curaj, eroism. Multe dintre ele au schimbat istoria înainte de apariția feminismului și înainte ca societatea să le spună femeilor că pot înfăptui lucruri mărețe doar dacă renunță la feminitate, vulnerabilitate și afecțiune.

De exemplu, un rol decisiv în realizarea Unirii din 1859 l-a avut Ecaterina Conachi, o femeie căsătorită și cu trei copii. L-a convins pe Nicolae Vogoride să renunţe la desemnarea lui Constantin Catargiu sau Nicolae Cantacuzino ca miniştri, ambii recunoscuţi antiunionişti. Apoi a reușit, prin violarea corespondenței dintre soțul ei și demnitarii otomani, să descopere și să deconspire complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova. În urma gestului ei de mare curaj unioniștii au putut să-l aleagă pe domnitorul Alexandru Ioan Cuza domn în Moldova, iar acesta a fost un pas esențial spre Unirea din 1859 care a pus baza Marii Uniri din 1918.

Regina Maria a unit inimile românilor de pretutindeni și a convins cu un deosebit talent diplomatic marile puteri că românii nu pot exista altfel decât uniți. A fost mamă a șase copii și a rămas în istorie drept una dintre cele mai feminine personalități din conducerea țării.

Elena Alistar Romanescu s-a născut în sudul Basarabiei în urmă cu 145 de ani. Fiică de preot, soție de preot, a studiat, a fost medic și pedagog. În 1917, a fost aleasă în Sfatul Țării ca deputat de Cetatea Albă. A fost singura femeie din Sfatul Țării și a avut tăria să strige în fața tuturor îndemnul: „Acum ori niciodată noi trebuie să ne unim!”.

Iată un fragment din discursul ei din 11 februarie 1918:

“(…) Azi eu strig în gura mare: Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim…!. Orice moldovan, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire. Noi nu putem trăi neatârnaţi, suntem siliţi a ne uni cu vreun stat vecin. Rusia (…) de va învia, apoi numai sub o cârmuire monarhică va mai putea trăi. Atunci e mai bine în Monarhie împreună cu fraţii, decât cu străinii!

Noi, Moldoveni, am văzut câte piedici ni-au pus chiar revoluţionarii din Basarabia, când luptam pentru autonomie. În declararea republicii noastre am întâmpinat şi mai multe piedici, iar declararea neatârnării noastre i-a adus pe mulţi la o stare de adevărată tulburare.

Acest act ei l-au privit ca înainte-mergătorul Unirii, şi pe urmă să nu uităm, că majoritatea din ei sunt centralişti, prin urmare vedeau bine că pierd una din cele mai blânde şi mai grase oiţe, din cele ce se găteau ei să le mulgă în viitor. Dacă n-au răuşit, pricina e numai slăbiciunea lor, altfel nu mai vedeam noi nici autonomie, nici, în deosebi, neatârnare, cu toate că acestea sunt prevăzute în programul lor pentru toate naţiunile.

Azi e timpul, când popoarele, în deosebi acelea din Rusia, îşi creează soarta lor pe veacuri. Să ne dăm seama: ce-ar fi de noi, Românii din Basarabia, dacă, Doamne fereşte, am fi rămas cu Rusia, fie chiar şi ca Republică?

Unii din ţărani vor zice: «vom avea pământ fără plată». Dar numai bieţii ţărani mai pot încă crede acestor cuvinte – «pământ fără plată», căci chiar socialiştii ruşi acum îşi dau bine seamă că aceasta nu poate fi decât numai prin revoluţie… Aceste cuvinte: «pământ şi voie» au fost cuvintele care au scos din inima ţăranului dragostea către împărat şi a răuşit revoluţia. Dar pământ cu puţină plată va avea ţăranul şi în România, după cum spune d. prof. G. Murgoci în această gazetă.

Să ne dăm seama ce perdem noi în unirea noastră cu Rusia. Într-o nouă Rusie noi niciodată nu vom putea avea cultură naţională, singura pe care orice popor e în stare a o pricepe.

Noi am văzut cât de mult ne-au împiedicat chiar unii socialişti în naţionalizarea şcolilor, cu toate că în programul lor intră acest punct. Noi vedem că chiar şi acum, când ne-am declarat independenţi, ei vreau să ne dea cu de-a sila şcoli ruseşti. Sub cuvânt că mulţi nu cunosc limba română, cer ca limbă oficială limba rusă, acum, când oastea română e aici! Apoi, închipuiţi-vă ce va fi când noi ne vom alipi de Rusia, fie ea chiar şi ca Republică!

Dacă noi însă ne vom uni cu România,  vom avea cultura noastră naţională, ne vom lumina împreună cu fraţii noştri şi vom lucra şi spre îmbunătăţirea stării ţărănimii, care e temelia fiecărui stat.

Şi democratizarea României va veni cât mai curând, precum vedem şi din dezlegarea trebii pământului.

De altfel, trebuie să recunoaştem că aproape toţi Moldovenii din Basarabia, afară de puţini oameni, nu doresc socializarea pământului.

Ţăranul nostru e bucuros să aibă mai puţin pământ, dar să fie el stăpân, nu statul sau obştea.

Luând acest lucru în vedere, noi vedem că treaba pământului, cum se dezleagă în România, e mult mai potrivită cu firea Moldovanului din Basarabia.

Astfel ţăranul câştigă prin unirea cu România. Nici intelectualii noştri nu pierd, ci dimpotrivă. Vor pierde numai străinii. Aceştia trebuie să se dea după cei mai mulţi, căci oricum ar schimba ei statisticile, orice statistici ar mai face din nou, tot Moldovenii rămân băştinaşii Basarabiei şi nicidecum cei aduşi de ţări în locul atâtor Moldoveni, care au fost trimişi la Siberia, Mangiuria, Caucaz etc.

Astfel, putem spune că fiecare moldovan trebuie să dorească acum unirea cu România şi astfel să formăm cu toţii o Românie nouă, care să fie nouă din toate punctele de vedere.

Spre aceasta trebuie să meargă atât naţionaliştii cât şi socialiştii moldoveni, fiindcă orice socialist îşi dă seamă că numai ridicând cultura fiecărui popor se pot înfăptui marile gânduri ale omenirii.

Revoluţia din Rusia şi îndeosebi urmările ei ne-au arătat că ideile socialiste nu pot fi pricepute de un popor fără carte şi atunci se iveşte anarhia, care, după cum vedem, bântuie în întreaga Rusie.

Dacă nu ne-om uni acum cu fraţii noştri, apoi nu se ştie de va mai veni în viitor timp atât de potrivit şi în veci vom fi blăstămaţi de urmaşii noştri, cari, cetind istoria, vor vedea că am putut făptui actul de unire şi nu l-am făptuit. Eu mă tem de acest blăstăm şi strig în gura mare: Să ne unim!”

Aceste trei femei au reușit să transforme idealurile și dragostea cu care au luptat înaintașii noștri într-o Românie Mare, în care românii să fie uniți, să dezvolte și să trăiască binele.

Sper că fiecare dintre ele va avea o statuie în Țara reîntregită pentru ca noi, femeile, să nu uităm niciodată că putem fi feminine, mame, oameni politici, medici, profesori, juriști, artiste, campioane, fără să renunțăm  la ceea ce ne definește.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *