Colindul celui fără de țară
versuri de Adrian Păunescu

Orice-ai fi și unde te-ai tot duce
Cât ai fi de rau și cât de bun
Că mai crezi sau nu mai crezi în cruce,
… Cel mai greu îți este de Crăciun.

Când se strâng străinii pe la case
Și lumini se-aprind în pomii lor
Ți se face frigul frig în oase
Și de-acasa ți se face dor…

Bate vântul, bate dinspre țară,
Suflă-n răni cu sare și pelin
Bate vântul și te-nchide-afară
Rudele în vizită nu vin.

Mori aici și nimeni nu te-aude,
Dar visează tot ce-ți stă pe plac:
Că te bărbierești și pleci la rude
Și găsești pe masă cozonac.

Din puținul lor, ai tăi vor face
Tot ce pot să fie fericiți
Să trăiască-n liniște și-n pace
Să mai râdă, să mai bea un șpriț.

Bate vântul, bate dinspre țară,
Suflă-n răni cu sare și pelin
Bate vântul și te-nchide-afară
Rudele în vizită nu vin.

Orice-ai fi și unde-ai fi bătrâne,
Dacă dorul șalele ți-a frânt
Și din dor atât îți mai rămâne
Să te-așezi cu fața la pământ…

Și să plângi când alții-n sărbătoare,
Hohotesc de parcă te-ar sfida
Și să-ți plângi durerea ta cea mare
Și să plângi de dor de țara țara ta.

Bate vântul, bate dinspre țară,
Suflă-n răni cu sare și pelin
Bate vântul și te-nchide-afară
Rudele în vizită nu vin.