Când am ajuns marți, 19 decembrie, cu colinda la PF Daniel, eram, bineînțeles, emoționați. Grupușorul de colindători al asociației Studenți pentru viață, cu tot cu cei care ni se alătură să dea mai multă muzicalitate interpretării noastre, mai degrabă dă prilejul să zici „au, iar s-au încurcat” decât „uau, cântă bine”…
Dar alta a fost emoția cu care am plecat. Mult mai mare și fără legătură cu interpretarea noastră, ci cu vorbele rostite nouă de Părintele Patriarh.
Cuvintele le pun mai jos. Ele sunt adresate și tuturor, în general, dar le-am simțit adresate mai ales celor care încercăm să facem activități pro-viață.
Adesea este foarte dificil să explic că noi suntem „pentru viață” celor care nu văd decât „anti-avort”.
„O lucrare de prețuire a vieții”, așa a definit faptele pro-viață.
Hristos Domnul nu a venit în lume ca un om adult, ci a venit ca un Prunc pentru a ne arăta iubirea părintească a Tatălui Ceresc exprimată în taina naşterii Fiului Său ca om din Fecioara Maria, din interiorul şi cu acordul umanităţii. Pruncul depinde în mod total de iubirea celor din jur. Aceasta este taina lui Dumnezeu Copilul. Cel atotputernic Se face întru totul ajutat de alţii.
Dumnezeu cel mai înainte de veci devine ca om un copil Care Se naşte în timp. De aceea, lucrarea aceasta de preţuire a copilului este o taină a iubirii părinteşti arătată în Iisus Hristos şi o taină a familiei care dă naştere de viaţă.
Mântuitorul Iisus Hristos foloseşte mâinile, cuvintele, acţiunile noastre pentru ca noi să devenim mâinile iubirii milostive a lui Dumnezeu faţă de semenii noştri. Atunci înţelegem mai bine ce înseamnă Biserica – Trupul tainic al lui Hristos. Dacă avem mintea sau gândul lui Hristos, dacă inima este plină de iubirea lui Hristos, atunci şi mâinile noastre devin mâinile iubirii milostive a lui Hristos.
Încă o dată am putut înțelege prin propria experiență de ce li se spune clericilor „părinte”: nu doar pentru că ne nasc la o viață sufletească, ci și pentru că ne arată continuu cine suntem.
Mulțumim, PĂRINTE Patriarh Daniel!
