Un om credincios este prin forța lucrurilor un element de stabilitate în viața socială a unei țări. Munca pentru el nu este o vorbă goala sau numai o cale de a-și câștiga pâinea. Un om credincios muncește ca pentru Dumnezeu – și va munci bine, pentru că pe el îl trimite la muncă nu numai gândul datoriei, ci și un optimism, care nu se dobândește decât prin credință.
(…) Ori de câte ori vorbesc despre necesitatea credinței, îmi aduc aminte de vorbele lui William Penn: „Dacă nu te lași condus de Dumnezeu, ești sortit să fii condus de către tirani”.
Mă gândesc uneori că, după Primul Război Mondial, mai mult decât oricând până atunci, dovezile de credință ale europenilor începuseră să scadă și că așa a fost posibilă ascensiunea unor dictatori ca Mussolini sau Hitler. După cel de-Al Doilea Război, înmulțirea dictatorilor a arătat că necredința s-a răspândit ca o molimă și că de aceea oamenii au fost lăsați în întuneric, pe mâna unor tirani. Un credincios nu se teme. Și acolo unde nu este teamă, nu este nici tiranie.
Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu