Într-o zi, prin 1960 cred, în faţa unui auditoriu dispus să asculte adevărul, am citit aceste cuvinte: „Indecizia şi compromisurile şi lipsa de curaj moral ne-au dus la sclavie şi pe mulţi, din atâtea ţări, la comunism. Ca să nu stricăm buna dispoziţie a câtorva persoane, am abandonat peste 700.000.000 de oameni în spatele cortinei de fier şi de bambus. Nu ne hotărâm să facem ceva pentru redresarea situaţiei prezente, pentru că ne temem să nu cheltuim prea mult, în care timp lăsăm câteva milioane de oameni să fie omorâţi în câmpul de sclavie, iar noi avem pace materială şi confort.

Am auzit vorbindu-se despre trădare. Astăzi, cel mai grav act de trădare este să închidem ochii în faţa factorilor brutalităţii şi în faţa adevărului pe care nu vrem să-l vedem. Hruşciov vrea să ia toată lumea şi noi vrem pace. Dorinţa cui este mai puternică? Cine va birui? Eu vin dintre cei peste douăzeci de milioane de români ţinuţi cu forţa în spatele Cortinei de Fier… Asta s-ar putea repeta şi cu alţi oameni şi cu alte ţări care acum îşi închipuie că au libertate. Ceea ce s-a întâmplat cu ţara mea s-ar putea întâmpla oricând cu oricare altă ţară. Atâta timp cât minţim şi punem minciuna deasupra tuturor valorilor, este exact ceea ce ar trebui să ni se întâmple.”

După ce am terminat de citit, s-a făcut tăcere în sală. Din când în când îmi aduc aminte aceste cuvinte. Poate că ele s-ar fi pierdut dacă ascultătorii ar fi aplaudat…

***

Noi am considerat că trebuie să trăim în aşa fel încât, fie şi numai în faţa conştiinţei noastre, să reiasă că suntem în doliu pentru ţară.

Noi nu puteam să umblăm oricum în lume, să ne îngăduim libertăţi în nici un nivel al existenţei noastre. Amuzamente, frivolităţi – acestea erau pentru alţii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gând ne-a dictat comportamentul.

Din volumul „Convorbiri cu Regele Mihai I al României” de Mircea Ciobanu