97 de ani de la nașterea Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta

Biografie realizată de Fundația Maica Benedicta

Acad. Zoe-Dumitrescu-Bușulenga, Maica Benedicta, s-a născut pe 20 august 1920, la București, din părinții Nicolae Dumitrescu și Maria Apostol. De mică a fost învățată cu literatura clasică franceză și germană, prin cărțile puse în mână de tatăl ei, iar de la bunicul ei, preot, s-a deprins cu spovedania, împărtășania și viața în Biserică. A trecut și ea prin îndoielile și neliniștile adolescenței, dar acestea nu au scos-o din ordinea vieții așa cum singură va mărturisi: „Toți tinerii între 15–17 ani au dubii. Dincolo de dubiile tale sau de momentele de revoltă, Duhul nu te lasă niciodată”.

Împiedicată de tuberculoză să urmeze o carieră în muzică, pasiunea vieții ei, a îmbrățișat cariera părinților, urmând Dreptul și Literele la Universitatea din București. Și această cotitură a vieții a înțeles-o ca „un deget de sus care m-a mânat. Eu nu i-am spus destin, i-am spus Dumnezeu”, acceptând că vocația ei este de a forma suflete prin comunicarea ca profesor. Și aceasta va face, timp de 34 de ani (1948–1982), la catedra de Literatură Universală și Comparată a Universității din București, pe care va ajunge să o conducă.

Avându-i ca modele formative pe Tudor Vianu și George Călinescu, doamna profesoară s-a străduit să insufle studenților dragostea de adevăr și simțul dreptății în deceniile tulburi ale comunismului, opunând valorile umaniste egalitarismului proletar. Într-o vreme în care, după propria mărturisire, Goga, Rebreanu și Blaga erau interziși, în care Eminescu era reinventat ca socialist, Zoe Dumitrescu-Bușulenga a găsit curajul și inteligența de a face o literatură comparată în așa fel încât studenții să înțeleagă adevărurile neoficiale din spatele mesajului oficial.

Astfel a reușit să salveze integritatea operei și gândirii lui Eminescu, să-l scoată pe Titu Maiorescu din umbra lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, să-i promoveze neconvențional pe Mircea Eliade și Mircea Vulcănescu, și chiar să introducă Biblia în bibliografia obligatorie a Literaturii Universale, apărând-o ca „cea mai mare carte a umanității”. În lumina acestei diplomații abile trebuie văzute concesiile literare ocazionale făcute regimului Ceaușescu, fiindcă doamna profesoară a înțeles că numai așa se puteau salva educația tinerilor și reperele majore ale culturii românești. „Pe studenții mei nu i-am trădat niciodată”, va mărturisi ea.

Înarmată cu simțul nuanțelor și discernământ, doamna Zoe a realizat că se putea face binele și într-o Românie comunistă. Cu acest gând a primit să fie înscrisă ca membru de partid, având binecuvântarea și chiar îndemnul duhovnicului ei. Fiindcă nu a avut copii, doamna Zoe s-a împlinit ca mamă și nașă pentru alții, prin fapte care sfidau interdicțiile regimului: „Am cununat 17 perechi și am botezat 11 copii, fără să mă jenez, ducându-mă la biserică, și parcă nu mă vedeau”. Din conștiința sa de dascăl și de creștin a venit curajul de a duce la un moment dat grupuri de elevi la biserică sau de a purta crucea la gât, sub aparența unui obiect de artă.

După 1989, viața doamnei profesoare se va împărți. Pe de o parte, va mai îndeplini unele funcții publice: vicepreședinte al Academiei Române, director la „Accademia di Romania” din Roma și altele. Pe de altă parte, se va retrage tot mai mult la Mănăstirea Văratec, unde se va dedica lecturilor duhovnicești, rugăciunii și convorbirilor spirituale cu tinerii. Din studiul de o viață întreagă al textelor sacre ale literaturii universale doamna Zoe a desprins ideea de viață pe verticală, văzând-o ca „un drum al minții spre Dumnezeu”. Acesta va fi și îndemnul ei pentru tineri: „Să vă fie gândul pe verticală!”, iar ca repere de viață a vorbit întotdeauna de două lucruri: frica de Dumnezeu și rușinea de oameni.

După moartea soțului ei, Apostol, și după ani întregi petrecuți în deprinderi duhovnicești, se va călugări cu numele de Benedicta, mărturisind: „Am socotit că un creștin intelectual trebuie să-și petreacă ultimii ani ai vieții așa cum se făcea pe vremuri, și mai cu seamă soțiile care rămâneau singure, se retrăgeau la mănăstiri. Era o frumoasă obișnuință, mai ales în lumea boierească”. După o viață în slujba spiritului, la întrebarea „Ce înseamnă moartea pentru dumneavoastră?”, Maica Benedicta a ajuns la acest răspuns: „Lepădarea acestui trup vremelnic și trecerea în lumea celor vii. Nădăjduiesc. Dacă merit – asta numai Mântuitorul știe”.

Portrete

Silvia Radu:

„Ceea ce m-a cucerit, momentul în care am fost cucerită de dânsa, a fost atunci când am văzut strălucirea credinței pe chipul ei în timpul Sfintei Liturghii, într-o duminică, la o slujbă ortodoxă la Roma. Atunci era cuprinsă ca de o flacără, o pasiune profundă îi copleșea ființa, vibra la fiecare cuvânt al Liturghiei, sorbea, cu toată ființa, negrăita bogăție a slujbei ortodoxe.”

Alex Ștefănescu:

„În anul II de facultate (și anume în primăvara lui 1967), am fost anchetat de Securitate și dat afară din UTC pentru propagandă împotriva regimului comunist. Era exagerat spus „propagandă”, de fapt făcusem, în discuții particulare, unele observații critice în legătură cu stilul de viață comunist, iar la un chef studențesc, la cămin, citisem o parodie după „Împărat și proletar”, cu titlul „Țăran și secretar”.

La ședința de excludere din UTC, un coleg, dornic să-și demonstreze devotamentul față de regimul comunist, a cerut să fiu dat afară nu numai din UTC, ci și din facultate. Pentru mine ar fi fost o catastrofă. Îmi simțeam inima bătând nebunește în piept. Atunci a intervenit, fără ezitare – deși amfiteatrul în care avea loc ședința era plin de activiști ai PCR și de ofițeri ai Securității, infiltrați în masa de studenți – Zoe Dumitrescu Bușulenga care a spus pe un ton categoric:

− Nu. De această problemă ne vom ocupa noi, profesorii. Aici se votează numai excluderea din UTC.

A doua zi, Zoe Dumitrescu- Bușulenga m-a chemat la ea la catedră și m-a asigurat că nu voi fi dat afară și din facultate. Mi-a explicat că mă prețuiește foarte mult și că înțelege modul sarcastic în care am prezentat, în parodia mea, starea de spirit a țăranilor după colectivizarea forțată a agriculturii.

Apoi a adăugat, pe un ton confidențial:

− Un singur lucru nu mi-a plăcut, dar asta rămâne între noi: că folosești cuvinte licențioase. Nu e de demnitatea ta.

Avea dreptate.”

Acad. Eugen Simion:

„De la filozofia culturii la muzică și artele plastice, modelele ei intelectuale erau foarte clare și într-un fel de contradicție cu modelele oficiale pe care ni le propuneau profesorii „pe puncte”, cum se zicea în timpul acela. Și anume, modelele ei intelectuale erau acelea ale clasicismului greco-latin, cele din Renaștere, apoi Shakespeare, Goethe. Acestea erau nume care reveneau mai totdeauna în discursurile sale. Dintre români în mod categoric se detașa Eminescu.

[…] Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga răspândea în jurul ei un fel de respect față de valorile spiritului. În prezența ei nu puteai spune lucruri lipsite de sens.”

Teodora Stanciu:

„Pentru cea care devenise Maica Benedicta, frumosul și binele n-au presupus niciodată vreo disjuncție. Antichitatea greco-latină, umanismul Renașterii și, mai ales, tradiția spiritualității creștine, la care doamna academician a reflectat întreaga-i viață, au înțeles și interpretat împreună binele și frumosul. În această relație strânsă i-a preluat, în tot ce a scris și a rostit, la catedră, la reuniuni internaționale, la radio, la televiziune, doamna Zoe Dumitrescu-Bușulenga. Binele și frumosul, alături de adevăr, alcătuiau valorile fundamentale pentru întreaga umanitate. Persiflarea lor, în vremea noastră neechilibrată, o mâhnea mult pe Maica Benedicta.”

Cuvinte

„[…] Am pornit cu umanismul, socotindu-l ca o eliberare din Evul Mediu, care părea în ochii intelectualilor o epocă de stagnare a culturii. Lucru fals, pentru că Evul Mediu este epoca catedralelor, a epopeilor. În Evul Mediu Sfântul Francisc lăsase după el un stareț, Bonaventura, care a scris Itinerarium mentis in Deum – «Drumul minții către Dumnezeu». Atunci am avut eu pentru prima oară imaginea Verticalei, și mi-a plăcut foarte mult. Când am ajuns la Renaștere și i-am văzut că abandonează Verticala și creează o sferă… nu mai vor să fie legați. E ca și cum ai vrea să te lepezi de tatăl tău. Eu le spuneam lucrurile acestea – neizbutind încă să fac diferența – că în felul ăsta te desparți, devii tu însuți propriul tău creator. De la legătura directă cu Dumnezeu intri în antropocentrismul renascimental. Acolo s-au petrecut de fapt și foarte multe lucruri necuvioase.”

„În ’73 am avut un Congres internațional de estetică la București. A venit la mine un estetician german, călugăr – era îmbrăcat bineînțeles mirenește – și a spus: „Doamnă Bușulenga – eu eram moartă de frică pentru că era de față Miron Constantinescu, președintele Academiei, și mă speriasem să nu se întâmple ceva –, eu am fost coleg la Strasbourg cu un preot Chiriac, știți dumneavoastră, am aflat că e în închisoare…”; „Părintele Chiriac – zic – e duhovnicul meu”; „Vai – zice el –, n-ai putea să-mi aranjezi o întâlnire cu el?” I-am facilitat întâlnirea și au fost fericiți amândoi. Dacă afla Miron, mă arunca peste graniță… în Uniunea Sovietică.”

„Să gândim întotdeauna la aproapele nostru. Astăzi a ajuns să nu mai fie aproapele nostru, este departele nostru. Mă tem că dacă nu vom gândi pozitiv legătura noastră cu aproapele, o să ajungem acolo unde a zis Nietzsche. Suntem în pericol să ne izolăm. Alienarea aceea despre care s-a vorbit atâta vreme pe la jumătatea secolului trecut ne amenință pe toți. Singura ieșire din asta este îndreptarea către aproapele nostru. În felul acesta îndeplinești o poruncă Dumnezeiască și realizezi și o comuniune socială, fără de care lumea nu mai poate exista. ”

Surse: http://www.fundatiamaicabenedicta.ro

Dumitrescu-Buşulenga, Zoe. Să nu pierdem verticala: interviuri şi dialoguri. Zoe Dumitrescu-Buşulenga-Maica Benedicta; ed. îngrij. de Protos Dosoftei Dijmărescu, monah Iustin Taban și monah Anania Vatamanu, cu o prefață semnată de Arhim. Melchisedec Velnic. Putna: Editura Nicodim Caligraful, 2013, 328 p.

Dumitrescu-Bușulenga, Zoe. Credinţe, mărturisiri, învăţăminte: interviuri şi dialoguri. Zoe Dumitrescu-Buşulenga-Maica Benedicta; ed. îngrij. de Grigore Ilisei. Putna: Editura Nicodim Caligraful, 2013. 418 p.

http://evz.ro/zoe-dumitrescu-busulenga-a-spus-nu-istoriile-lui-alex-stefanescu.html

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *