„Cred că acești copii care au fost nedoriți la început ajung un prilej de bucurie foarte mare”

Fiecare copil se bucură că trăiește, indiferent de condițiile în care s-a născut. Nimeni nu poate ști atunci când pune în balanță viața sau moartea unui copil ce va face și unde va ajunge 20 de ani mai târziu, dar poate să-i dea șansa să trăiască și să-și împlinească vocația în această lume. Mă numesc Marinela și sunt de loc din Vaslui, dar locuiesc în Brașov de când m-am măritat, mai exact de vreo 27 de ani. Eu și soțul

Continue Reading

Teodor Baconschi despre ura față de trecut și ura față de copiii nenăscuți vs. Societatea ca loc al solidarității

Într-o postare pe FB, Teodor Baconschi arată cum ura față de trecut și ura față de copiii nenăscuți – care reprezintă viitorul – afectează coeziunea socială. S-ar putea continua cu faptul că singurătatea societății prezentului duce fără putință de evitare la singurătatea oamenilor din prezent – rupți de cei din trecut și rupți de copiii pe care nu vor să îi nască. Dar despre aceasta sper că va scrie chiar autorul acestei înțelepte postări. ”Progresismul dezvoltă o groază de fobii (pe

Continue Reading

Medic american: companiile de asigurări medicale refuză tratamentul şi împing pacienții către sinuciderea asistată

Sinuciderea asistată a fost promovată ca „o soluție demnă”, o manifestare a dreptului de a alege și o metodă la care putea să apeleze cine dorea. Dar, așa cum era de așteptat, ceea ce părea un drept s-a transformar imediat în abuz: companiile de asigurări refuză cererile pacienților cu boli terminale pentru decontarea tratamentelor și le propun să se sinucidă, pentru că este foarte ieftin. Acest drum a fost parcurs, tot atât de rapid, de avort: de la avortul la

Continue Reading

„Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt și mai curat”

„Eminescu cuprinde în sine tot ce a avut poporul acesta mai sfânt și mai curat. Suferința pe care a avut-o de îndurat i-a fost crucea de dinainte de înviere. Așa cum fiecare dintre noi, pentru a ajunge la bucuria Învierii, trebuie să rabde Săptămâna Patimilor și să treacă prin Cruce, așa și Eminescu a avut crucea lui. Pe umerii săi a dus crucea culturii și spiritualității românești, pentru care a avut de pătimit. De aceea, îngenunchem înaintea lui Eminescu nu

Continue Reading

La Mulți Ani doamnei Tania Halep!

În spatele unei sportive extraordinare există o mamă extraordinară, care a știut să sprijine, să încurajeze, să fie alături în cele mai grele momente, să se bucure de fiecare succes al Simonei și, mai ales, cred, să o încurajeze la fiecare înfrângere, pe terenul de tenis sau în afara lui – așa sunt mamele… La Mulți Ani doamnei Tania Halep! Mama, la multi multi multi ani! Iti dorresc sa fii sanatoasa sa traiesti alaturi de noi 100 de ani. Fii

Continue Reading

Asociația pentru viața Africii are nevoie de ajutor. Hoții au spart birourile din Zambia furând echipamente de multe mii de dolari

Barbra Mwansa a fondat primul centru pentru criza de sarcină din Zambia în anul 1998, care a salvat peste 7000 de copii de la avort și a contribuit la informarea pro-viață a 25.000 de tineri din zambieni. În 2001 Barbra a început să lucreze în afara țării sale și a înființat Asociația pentru viața Africii (Association for Life of Africa). În 2009 a organizat prima conferință pan-africană pentru viață, iar acest eveniment, dedicarea ei precum și formarea unor oameni care

Continue Reading

Site Footer