Teodor Baconschi despre ura față de trecut și ura față de copiii nenăscuți vs. Societatea ca loc al solidarității

Într-o postare pe FB, Teodor Baconschi arată cum ura față de trecut și ura față de copiii nenăscuți – care reprezintă viitorul – afectează coeziunea socială. S-ar putea continua cu faptul că singurătatea societății prezentului duce fără putință de evitare la singurătatea oamenilor din prezent – rupți de cei din trecut și rupți de copiii pe care nu vor să îi nască. Dar despre aceasta sper că va scrie chiar autorul acestei înțelepte postări.

”Progresismul dezvoltă o groază de fobii (pe care le atribuie altora), însă două țin capul de afiș: ura față de trecut și cea față de cei nenăscuți (adică de viitor). Chestia cu ”Evul Mediu” și chestia cu pro-Choice.

Edmund Burke definea societatea ca loc al solidarității dintre cei morți, cei vii și cei nenăscuți. Era conservator. Și nici nu înjura ”Evul Mediu”, nu pentru că nega evoluția tehnologiilor, a drepturilor codificate și a confortului, ci pentru că știa că suntem rezultatul a sute de generații care au testat deja lucruri utile și pentru noi.

A fi conservator e rațional și economic. Nu înseamnă a idealiza locuințele lacustre din preistorie, ci a observa, de pildă, că ele au inspirat Venezia. Sunt de altfel convins că, în secolele următoare, vom mai construi orașe pe apă (au și început să apară, în Asia sau Golful Persic), dar asta numai dacă nu ne copleșește de tot amnezia progresistă.”

Leave a reply:

Your email address will not be published.

Site Footer