Copilul este un dar unic și irepetabil pentru mamă, iar mama un ocean de dragoste, bunătate și jertfă pentru copil. Grigore Vieru reușește să surprindă adâncul acestei relații, dar și firescul ei: dacă un copil este bine, și mama lui este bine. Dacă o mamă este bine, și copilul este bine. Ceva ce face rău unuia dintre ei nu poate fi bun și liniștitor.
Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre viaţă,
Alta cu faţa spre moarte,
La fel de limpezi amândouă.
O, mamă,
Spre mine mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor te-aşteaptă,
Şi ţie apropiindu-mă,
Apropie-mă liniştii ce eşti.
Acum şi-ntotdeauna.