Dragă generație ’90, nu-ți trăda frații martiri!

Dragă generație ’90,

Astăzi e 22 decembrie 2016. Sunt 27 de ani de la Revoluția din ’89. 27 de ani de când mai mult de o mie de tineri de vârsta pe care o avem noi acum, cei născuți în anii ’90, au murit pentru țară, pentru credință și libertate.

Ruxandra Marcu avea 21 de ani și a fost omorâtă de taburi. Iată viața ei:

„S-a născut în București. A făcut Școala Generală nr. 150 din cartierul Cotroceni. Lua lecții de vioară la școala de muzică și în particular lecții de limba germană. A intrat la Liceul Spiru Haret. A încercat la Facultatea de Energetică. S-a angajat la serviciul contabilitate al unei întreprinderi. A lucrat până în 20 decembrie 1989.

Pe 21 decembrie, la orele 17.30 a fost omorâtă, în fața sălii Dalles, de taburile intrate în forță peste manifestanții pașnici care strigau „Libertate!”

Memoria va spune, a căzut prima sau printre primii, într-un decembrie însorit dintr-un oraș mohorât. A căzut acolo la răspântia bulevardelor. Au lovit-o, au călcat-o, au însângerat-o, au însingurat-o de iubire, de oameni, de viață.

Au vrut s-o piardă în uitare, prin beznele trecutului.
Au luat-o însă dintre noi și au nemurit-o…” ( Cartea „Miracol 89”)

În ultimele zile au scris despre jertfa celor care au murit atunci cei care i-au cunoscut și cei care au fost acolo. Au scris intelectuali, profesori, personalități publice, numai tu n-ai zis nimic.

Astăzi ești o generație liberă, petreci multe ore pe rețelele de socializare și dacă ieși cu trei prieteni în parc și vorbești despre asta nu te legitimează nimeni, dar cu toate acestea ai tăcut mâlc.

Nu te judec și nu te condamn, doar constat că pentru tine acest subiect e aproape inexistent. O parte dintre tinerii tăi au impresia că a fost ceva nesemnificativ, care oricum s-a întâmplat înaintea erei noastre (de multe ori noi, tinerii, credem că lumea începe cu noi), că au murit niște oameni, că au fost niște schimbări politice și cam atât.

Ți-aș scrie un milion de cuvinte, cu speranța că măcar unul dintre ele va ajunge la inima ta și vei înțelege, dar în același timp sunt convinsă că, dacă nu vei înțelege pentru ce au murit ei, cuvintele mele n-au niciun rost, dar aceasta este o altă discuție.

De fiecare dată când deschid cartea „Miracol 89” – biografii ale martirilor  simt recunoștință față de ei, bucurie că m-am născut în România și într-un neam care a născut acești martiri.

Nu dau lecții. Ca și tine, caut răspunsuri și modalități de a face lucruri bune. Dar în seara asta am un gând. Uite, dacă ai avea un frate mai mare și într-o zi ar muri salvându-te de la înec, ai putea să trăiești tot restul vieții fără să te gândești la el și să ignori total ce a făcut pentru tine? Ei bine, putem considera că tinerii martiri ne sunt un fel de frați mai mari. Ce se întâmplă cu noi atunci când ignorăm jertfa lor?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *