Pe 21 decembrie ’89 mai mult de o mie de tineri au murit pentru România, pentru libertate, pentru credință. Au murit ca noi să fim liberi și să facem ceva, să construim ceva bun pentru țară, pentru societate, pentru oameni.

„Robert Sandu avea 22 de ani și a murit în Piața Universității. Înainte să plece de acasă a avut acest dialog cu mama lui:

–  Nu-ţi dai seama că, dacă nu mă duc eu, nu se duce nici el şi nici el şi aşa mai departe şi nu se va întâmpla nimic? Şi trebuie să se întâmple! Aşa nu se mai poate!

– Dar o să vă împuşte!

– Nu pot să tragă, noi nu avem arme, avem numai piepturile noastre. Nu pot să tragă. Şi oricum nu mai avem de ales.” (Miracol 89)

Se împlinesc 7 ani de când mă implic în activități sociale prin care încerc să ajut oamenii. Am întâlnit mulți oameni extraordinari care m-au sprijinit și m-au ajutat să fac ceva, dar cred că nu a fost o zi din acești ani în care să nu întâlnesc o persoană care să-mi spună: „Te implici degeaba. Nu vei schimba nimic. Noi nu putem schimba nimic. Îți pierzi timpul”. Și nu am ascultat niciodată astfel de sfaturi, dar mi-am dat seama că aceste idei sunt împământenite adânc în sufletele noastre.

Într-o zi m-am întâlnit cu un profesor universitar de la care am învățat foarte multe lucruri și l-am întrebat:

– Domnule Profesor, care credeți că a fost cel mai mare rău pe care l-a produs comunismul în privința oamenilor?

– Sunt două rele: ideea că orice ar face cineva nu poate schimba nimic și neîncredere în ceilalți oameni. Aceste două idei i-au ajutat pe comuniști până la Revoluție să fie siguri că oamenii nu vor reacționa în niciun fel, că nu își vor uni forțele și astfel au putut să facă ce au vrut.

Azi e tot 21 decembrie. 2016. Liviu Dragnea și PSD au propus-o ca premier pe Sevil Shhaideh. Brusc feed-ul meu de Facebook s-a umplut de mesaje de tipul: „Ce facem noi nu are niciun rost”, „Noi nu putem schimba nimic”, „Orice am face noi, nu contează”.

Această postare nu e un îndemn la revoltă politică. Domeniul politic nu este singurul domeniu în care putem face ceva. Concentrarea exclusivă pe schimbări politice ne închide în altă închisoare. Ne determină să nu vedem că dincolo de aprobarea sau dezaprobarea, susținerea sau criticarea unei acțiuni politice e nevoie de implicare concretă în toate domeniile societății.

Nu sunt implicată în politică și nu voi scrie despre politică, dar m-a izbit această coincidență, faptul că aceste reacții au apărut chiar în ziua în care în urmă cu 27 de ani au murit martiri fiind convinși că se poate. Și s-a putut!

Dacă ei credeau că nu se poate schimba nimic, astăzi noi nu eram liberi. Și sunt convinsă că dacă continuăm să credem că nu se poate și că nu de noi depinde direcția spre care se va îndrepta societatea vom ajunge exact acolo unde era țara înainte ca oamenii să se trezească și să-și dea seama că schimbarea în bine a societății depinde de ei – la comunism.

În ’89 tinerii n-au murit ca noi să stăm pasivi sau indiferenți, au murit ca noi să facem ceva!