Ieri am participat la prima zi a Summitului ARFO 2016. M-am bucurat să cunosc mulți oameni minunați, care în fiecare zi se implică în sprijinirea copiilor orfani și a adopției.
M-am înscris la Summitul ARFO după ce am văzut clipul în care Alex Ilie a povestit cum, în urmă cu câțiva ani, el și soția lui au adoptat 4 copii, fără să aibă condiții materiale deosebite și fără să-și pună prea multe probleme. Alex explică în clip că nu ai nevoie de foarte multe lucruri să faci pasul către adopție, ci doar de voință și de dragoste pentru copii.
Așa cum se întâmplă în general în domeniul pro-viață, și în cazul copiilor orfani lucrurile se schimbă în bine când oamenii se implică. Mai mult, nu doar situații punctuale concrete, ci și viețile celor ajutați și ale celor care ajută se schimbă în întregime.
M-a impresionat Costel Pârnău. Prima dată l-am observat stând în sală, în cărucior, jucându-se cu copiii. Imaginea unui om cu ambele picioare și o mână amputate, jucându-se cu copiii nu e o imagine prea des întâlnită într-o societate care respectă și prețuiește tot mai puțin persoanele cu dizabilități, dar este o imagine frumoasă și firească.
Când a urcat pe scenă a cucerit repede inimile tuturor. După ce părinții lui au divorțat când avea 6 ani, Costel a ajuns într-un centru de plasament, fiind marcat puternic de despărțirea părinților săi.
La vârsta de 17 ani a avut un accident în urma căruia i s-au amputat ambele picioare și brațul stâng după ce a ajuns sub roțile tramvaiului. După 20 de ore de stat în comă, pentru Costel au urmat doi ani de readaptare, de scaun cu rotile, de clipe de disperare, de proteze mai mult sau mai puțin rudimentare, de noi șocuri psihice. După doi ani de suferinţă şi întrebări fără răspuns, încet-încet, Costel Parnău a înțeles că viața îi stă înainte, exact în situaţia în care se află. Apoi, a cunoscut-o pe cea care avea să-i devină soţie și mamă a celor 2 copii ai lor.
După accident, viaţa lui Costel Pîrnău a fost o mare provocare. O luptă permanentă pentru un loc de muncă, pentru casa în care locuieşte, pentru revenirea la o viaţă obișnuită. La doar trei ani de la accident, lucra în construcții, se urca pe schelă fără proteze, își pregătea materialul, sculele, apoi se apuca de muncă.
Astăzi, Costel Parnău e un om ca toți oamenii, care a luptat pentru viața și familia lui, nu concepe să fie privit ca un om cu probleme și nu a vrut niciodată să se simtă inutil pentru societate. Dimpotrivă se simte împlinit, pentru că a muncit și muncește în continuare. Reprezintă un model și ne arată că în viață poți răzbi doar cu o mână și că indiferent de preț ea merită trăită.
Costel Pârnău și-a finalizat discursul spunând că puterea exemplului este cea mai importantă și nici n-ai cum să nu crezi asta când îl vezi și îl asculți.
Al doilea vorbitor despre care vreau să scriu este Jedd Medefind, Președintele Christian Alliance for Orphans. El și soția lui Rachel au 5 copii: Siena, Marin, Eden, Lincoln și Phoebe.
El a pus întrebarea care a devenit titlul acestei postării: „Ce ai vrea să vezi când peste 50 de ani te vei uita înapoi către viața ta?”
Înainte de a fi Președinte CAFO, Jedd Medefind a fost asistent special al Președintelui George W. Bush, coordonând Biroul de inițiative comunitare bazate pe credință de la Casa Albă.
În afară de această funcție, Jedd și Rachel s-au implicat în salvarea multor copii abandonați.
Aseară a povestit cum într-o zi a primit un telefon și cineva l-a întrebat dacă poate să primească în 2 ore în familia lui un copil nou-născut abandonat. Inițial s-a gândit că acest lucru este imposibil, întrucât toți ceilalți copii din familie crescuseră deja mari și pătuțurile, hăinuțele și toate celelalte produse pentru bebeluși fuseseră donate, iar în casa lor nu mai exista nimic din ce era nevoie pentru îngrijirea unui bebeluș. Cu toate acestea a spus da.
Câteva doamne de la biserică au aflat de situație și s-au mobilizat. Nu au trecut cele două ore și la ușa familiei Medefind ajunseseră toate produsele necesare pentru copilul care urma să vină. Cineva a luat un pătuț, cineva a luat scutece, altcineva a adus creme și alte produse pentru nou-născuți, așa încât, datorită implicării celor din jur, au avut tot ce le trebuia.
La final, Jedd a spus că nu atât produsele în sine l-au impresionat, ci mai ales implicarea rapidă a oamenilor din comunitate pentru a da o mână de ajutor la salvarea acelui copil. De preț și de folos a fost acel sentiment că nu ești singur în fața unei probleme, ci că tuturor oamenilor din jurul tău le pasă de viața unui copil.