Gânduri despre viață ale lui Gyuri Pascu

14484967_691629557658812_4836978197699638718_n

Sursă foto: Cinemarx

Pe 26 septembrie, actorul Ioan Gyuri Pascu a trecut la cele veșnice. În vârstă de 55 de ani, Ioan Gyuri Pascu s-a născut la 31 august 1961, la Agnita, Sibiu. Dumnezeu să îl odihnească cu drepții!

Mai jos sunt câteva gânduri ale sale despre viață, culese dintr-un interviu mai puțin cunoscut, realizat de TV Trinitas în 12 mai 2015. Intervievator a fost Părintele Nicolae Dima. Interviul integral se află aici.

Eu asociez binele cu pacea, cu Lumina Adevărului din care toate sunt făcute, cu iubire, iar răul îl asociez cu frica și întunericul. Răul este lipsa binelui. Lumina cea măreață, care nu se poate vedea cu ochii, poate exista fără umbră.

Dacă nu poți fi mereu așa cum a spus Mântuitorul Hristos: „Să fii în lume, dar să nu fii din lume”, măcar să faci din când în când naveta spre Lumină.

Suferința este un rod al fricii. În momentul în care înlocuiești frica cu iubire, nu mai există războaie, nu mai există ură, nu mai există mândrie.

Moderator: Dumneavoastră ați trecut printr-o încercare grea cu sănătatea.

Da, pentru că atunci m-am îndepărtat de misiunea mea. Într-un timp eram dezolat că fac multe lucruri degeaba și pe care lumea nu le vede, moment în care m-am depărtat de misiunea pe care mi-am ales-o și pe care am conștientizat-o de mic copil, că eu pot să ajut prin ce fac. Iar când m-am îndepărtat am primit un clopoțel de la Dumnezeu. Și atunci am spus: „Doamne, dacă mai am treabă, înseamnă că e în regulă”.

În ’98 mi-am decretat să nu mai am frica zilei de mâine, pentru că aveam niște probleme financiare, la un moment dat nu puteam să plătesc nici telefonul, nici gazul. Aveam un gaz lichid unde stăteam cu casa. Toți banii pe care îi câștigam îi dădeam pe asta. Și era fetița mică, era frig, erau -17 C. Am intrat în garaj și am plâns, dar după aceea am spus cum se cuvinte: „Doamne, eu las ziua de mâine în grija Ta și să am eu cât este să am”. Iar din acea zi de ianuarie eu am mai avut grija zilei de mâine.

Darurile neprețuite ale vieții sunt: neajunsurile, tristețile, durerile, bolile. Cel ce le-a înțeles ca un elev silitor, acela este un om cu adevărat fericit. Când găsești fericirea de a fi mulțumit cu ceea ce ai și de a te bucura smerit de tot ceea ce este în jurul tău, toate aceste probleme dispar.
Frica și orgoliul creează așteptări. Când îți sunt înșelate, în momentul acela începi să suferi.

Mereu dăm vina pe Dumnezeu pentru războaie, pentru cutremure, dar uităm să-i mulțumim de fiecare dată când ne trezim și vedem că trăim, că avem mâinile și picioarele la locul lor. Învățând să mulțumești te vei învăța să primești. Și atunci vei ști cum să primești fiecare moment de boală, de suferință ca un semn de atenție de a reveni la bucuria de a fi.

Această tabloidizare care a cuprins nu doar industria de divertisment, ci toate domeniile, este uneori creată, iar publicul de multe ori primește tot ceea ce vede, pentru că nu dorește să se trezească.

Moderator: Viața nu este o luptă? Viața nu este o concurență permanentă?

Nu.

Moderator: Așa este! Ne luptăm unii cu alții pe aceleași locuri.

Da, pentru că am fost învățați așa de mii și mii de ani. În momentul în care Hristos a venit și S-a întrupat și a dat noua lege a iertării și a iubirii, noi deja de 2015 ani avem o nouă lege: a iertării și a iubirii, în care să nu ne luptăm. Iar noi trăim după legea veche a talionului. Dacă vă uitați, 70-80% din populație încă nu vrea să întoarcă obrazul, ci ridică piatra, aruncă piatra, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Și atunci se luptă.

Iisus Hristos nu s-a luptat. Când a venit diavolul și i-a zis: „Te fac stăpânul lumii” nu a vrut, nu s-a luptat.

Moderator: Dar legea concurenței pare că ar avea ca rezultat progresul lumii.

A fost o mare eroare și o mare iluzie a oamenilor. Să știți că nimeni nu e mai cu moț. Mie mi-a spus odată cineva: „A, dumneavoastră sunteți important, că v-am văzut la televizor. Dumneavoastră să intrați aici, pentru că sunteți important”.

Și i-am zis: „Doamnă, dar dacă o săptămână s-ar îmbolnăvi vidanjorii și mașinile de gunoi n-ar veni la dumneavoastră pe stradă două săptămâni, iar gunoiul ar sta la dumneavoastră în casă și s-ar îmbolnăvi toată strada, ar fi o epidemie pentru că n-ar avea cine să strângă gunoiul, atunci aș fi eu mai important?”

Fiecare are importanța lui, de la omul care strânge frunze, toți sunt importanți.
Viața nu este un concurs, este un dar. Întotdeauna când e un concurs cineva se bucură și cineva pierde și suferă.

Eu nu sunt difuzat la radiouri, pentru că e mai ușor să difuzezi melodii precum „Ale tale, ale tale, sărutări criminale…”, decât o melodie care are ca refren „Sunt un bob divin / Şi nul şi gol şi plin / Sunt o adiere fină / De Lumină”. Nu o să auzi asta la un radio comercial, pentru că nu e cu suferință, cu ai plecat, ai venit.

La mine în cântece eu spun Adevăr, nu există un cântec care să nu spună ceva, iar lor le convine să preia cântece care nu spun nimic și să le repete oamenilor la infinit.
În lumea artiștilor, probabil că orgoliul e cvasi-unanim.

Așa este. De aceea nici nu văd prea mulți artiști treziți spiritual. Pentru că e o chestie: în momentul în care sunt atinși de inspirație, atunci ei trec de acest nivel al orgoliului, nu mai sunt ei, trăiesc acea lumină și bucurie.

Dar dacă poți să stai cu smerenie în starea aceea, să știi că ești instrument divin, atunci ajungi departe, din punct de vedere spiritual. Altfel mereu te vei întoarce.

Moderator: Și poți să rămâi smerit când te aclamă o mie de oameni?

Desigur, și în mine se umflă rânza, dar după aceea îmi dau seama: „Stai, nu e de la tine. Mulțumește”. Și atunci intru în cabină sau acasă și zic: „Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dat această putere și lumină”. E simplu, dar e greu de obținut.

Viața e simplă, dar orgoliul nostru creează un hățiș de lucruri complicate. Când dobândești simplitatea, nu mai există lucruri fără soluție.

Eu spun mereu că și tristețea face parte din fericire, pentru că fericirea nu e plăcere. Confundăm fericirea și bucuria cu plăcerea, iar plăcerea aduce durere. Când nu ni se mai repetă plăcerea, atunci suferim și ne vine durerea.

Adevărul în viața dumneavoastră este o preocupare.

Fără îndoială. Nici nu-l mai caut. Eu cred că l-am găsit și îl trăiesc, dar nu se poate explica în cuvinte.

Inteligența ajută în căutarea Adevărului, dar erudiția frânează de multe ori această căutare, pentru că îți crește orgoliul că ai citit mult, dar, de fapt, ai citit mult din ce au scris alții, n-ai primit gândul negândit, inspirația. N-ai avut pacea, liniștea și smerenia să primești ceva prin care să înțelegi că tu ești instrument. Este mult mai greu pentru un om deștept să se deschidă, să meargă în sus, decât pentru un om așa zis prost.

Adevărul se revelează. Cu multă smerenie și cu mult bun simț poți să ajungi să-l cunoști.

Verticala se duce spre cer, dar pornește întotdeauna din inimă. Și niciodată nu apare o floare fără să fi fost înainte o sămânță.

Nu poți schimba oamenii, dar îi poți ajuta să descopere Adevărul. Prin tot ceea ce fac, prin fiecare carte, cel puțin începând din 2001, asta fac. De multe ori am senzația că stric orzul pe gâște, dar în mod sigur ceva se duce. Și dacă un om are o dunguliță de lumină în plus când pleacă de la un spectacol, eu sunt foarte bucuros.

Noi nu putem schimba pe nimeni, dar ne putem schimba pe noi. În momentul în care tu ai pace și bucurie este pace și bucurie și în jur.

Fiecare trebuie să se trezească și să vadă valoarea lui în acest ocean, pentru că a învăța să te iubești pe tine însuți nu înseamnă trufie, ci să înveți să te respecți, să te iubești smerit, să-ți vezi talantul, ca să poți să-l iubești pe aproapele ca pe tine însuți.

Sursă: Vremuri vechi şi noi

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *